Editorial LA ŢINTĂ, de Doru Bobi La limita suportabilităţii

Written by Doru Bobi on 01 Iulie 2015.

România în care trăim îşi justifică vocaţia de veşnic plai de vânătoare pentru demagogii mitomani. Succesul lor este facilitat de existenţa unui număr suficient de naivi, ca să nu le spun prostovani, care sunt destul de puturoşi şi să mai judece gogomăniile ce li se servesc, preferând să se lase păcăliţi când aud ceea ce-şi doresc. Este halucinant uneori, dar parcă trăim în "Ţiganiada" lui Ioan Budai Deleanu, visând ca acei robi tuciurii la raiul promis, cu râurile de lapte dulce care curg la vale printre ţărmurile de mămăligă caldă, pe care se depun şuvoaie de unt peste friptane puse la dispoziţia hămesiţilor din viaţa pământească, pentru a se îndestula "fără număr".

Să facem o trecere în revistă a faptelor din ultimii 25 ani. Iliescu ne-a momit cu făgăduiala că va fi un preşedinte pentru liniştea noastră şi a fost chiar mai mult decât îi îngăduia Constituţia. Şi asta pentru că "boborul" dădea semne că nu putea trăi fără el. Darurile sale au fost otrăvite: revoluţia furată, perpetuarea comunismului în alte straie, mineriadele, capitalismul de cumetrie şi corupţia instituţionalizată, care funcţionează acum mai abitir decât pe vremea fanarioţilor. Apoi, Constantinescu bălmăjea că ar fi venit vremea ca parodia de clasă politică, amestecul acela urât mirositor de tovarăşi-domni corupţi până în măduva sufletelor, să se sacrifice pentru cei mulţi şi veşnic umiliţi. A fluturat - nu ştiu cât de premeditat, poate chiar a fost naiv - tâmpenia aia de Contract cu România, cu care i-a prostit pe fraieri. Din povestea celor 15.000 specialişti care aveau să pună economia pe picioare s-a ales praful sărăcirii majorităţii populaţiei unei ţări căreia i s-a distrus industria, categorisită deloc neinteresat, drept un morman de fiare vechi şi agricultura cu care Petre Roman a făcut pariuri păguboase până când a pus-o pe butuci, fără să-l ia vreodată cineva la întrebări. Dezertarea lui Emil Constantinescu în 2000 pe motiv că ar fi fost înfrânt de "serviciile" care-l trădaseră pe Ceauşescu şi Iliescu, s-a vrut a fi un act de onoare, dar a fost mai mult de oroare, prin consecinţele sale. Şi asta pentru că ni l-a readus la Cotroceni pe Iliescu, aruncând ţara în braţele lui "Bombonel" şi al insuportabilei corupţii care a netezit drumul spre putere altui mitoman, Băsescu. Şi el ne-a înşelat încrederea, susţinând că i-ar arde pe corupţi, dar i-a luat sub aripa sa protectoare pe cei care i-au făcut jocurile şi doar i-a speriat pe ceilalţi, ca să "cotizeze" - după cum au dovedit în timp organele de cercetare. A fost momentul în care corupţia a depăşit graniţele partinice, ca un cancer, "care este".

USL ne-a păcălit prin Ponta şi Antonescu cu "dreptatea până la capăt pentru toţi", dar au făcut-o doar pentru hoţii lor, după cum reiese din dosarele puse pe tapet în ultimul timp de către procurorii DNA. Disperaţii încă mai aşteaptă şi acum un semn de bună credinţă de la Mesia-Ponta, refuzând să realizeze faptul că este capabil să-şi plagieze şi propriile-i minciuni. Luni seara m-am crucit când auzind-o pe sosia sa, tovarăşa Plumb, lăudându-se că PSD a mărit de şapte ori salariul minim pe economie în cei trei ani, de când se află la manşa guvernului. Corect ar fi fost să recunoască faptul că a dat amărâţilor, asociaţi în mintea guvernanţilor cu nişte nenorociţi de cerşetori, nişte frimituri în mai multe rânduri. Poate că matematica e grea pentru onorabila, dar noi, prăpădiţii regimului Ponta, am devenit nişte experţi în drămuirea bănuţilor, chiar mai tari decât cei ai Băncii Mondiale. Demonstraţie imediată: dacă în mai 2012, un neica Nimeni ducea lunar acasă 600 lei, n-o putem crede pe ministresă că azi ar aduce de şapte ori mai mult, adică 4.200 lei. La modul Băsescu ar trebui să i se spună verde-n faţă: "Să-ţi fie ruşine, cucoană, că' ne minţi, pentru că n-am ajuns ăştia care frig lăptuca să luăm salarii de nivelul indemnizaţiilor parlamentarilor!" Guvernul din care face parte a menţinut, ca şi cel al lui Boc, salariile şi pensiile nesimţite, a revenit la privilegii pentru aleşii neamului, onorând doar clasa profitorilor şi băgând în faliment sistemele vitale ale statului modern - educaţia, sănătatea, apărarea, justiţia, cercetarea - şi transformând protecţia socială într-o parodie populistă. Bomboana pe colivă a fost toleranţa faţă de perpetuarea evaziunii fiscale şi alte rele care căpuşează structurile administrative politizate excesiv. O precizare necesară: nici alternativa unei guvernări liberale cu Gorghiu şi Blaga în frunte nu poate inspira încredere!

"Dragi tovarăşi şi preteni din clasa politică", adevărul este că poporul pe care l-aţi cocoşat călărindu-l fără milă, a atins limita suportabilităţii. Într-o exprimare plastică, nonconformistă, este în prăpastia mizeriei, ca un purece sufocat de păduchii de pe el. În România de azi nu mai poţi trăi ca hoţ, d-apoi ca om cinstit, astfel că se impune organizarea unor alegeri anticipate urgente, pentru a ne scăpa de demagogi prin votul celor treziţi la realitate de mizeria în care au fost aruncaţi şi s-au complăcut până acum.