Editorial LA ŢINTĂ - "Gogoşi" guvernamentale

După reţinerea lui Beke Istvan, a venit cea a lui B.L.C., jihadistul adolescent din Oltenia. Mijloacele mass-media care trăiesc din subiecte bombă au primit hrană peste măsură. Pericolul terorist general a trecut în prim-plan şi românii nu mai sunt capabili să-şi vadă lungul nasului. Pe cine mai interesează altceva decât materializarea posibilităţii teoretice că nu ştiu ce descreierat din vecini i-ar putea lua gâtul în numele cine ştie cărui profet?... Astfel se estompează şi ecoul marilor procese ale corupţiei, dar şi faptul că aleşii neamului se dovedesc a fi maeştri în scamatorii. Ei uzează cinic de iuţeala de mână şi de nebăgarea de seamă a celor ce i-au ales şi-şi trag pensii barosane pentru ei şi pentru ai lor. Guvernanţii,  tehnocraţi până şi în mitomanie, blochează concomitent orice speranţă de viaţă mai bună, când retează creşterile salariale pentru amărâţi. "Nu mai sunt bani!" - spun dumnealor, ameninţând că riscăm să intrăm într-o nouă spirală inflaţionistă şi să rupem precarul echilibru macrofinanciar. Privilegiile nu se pot refuza însă celor care-i ţin acolo, unde se pot face toate combinaţiile profitabile. Iar parlamentarii noştri dragi mor de grija vânatului şi votează legi aberante, prin care se stabilesc câţi câini pot ţine ciobanii la o stână de munte, de deal sau câmpie. Oricum, mai puţini decât au nevoie ciobanii - biscuiţii, zărul, ceaşca şi cămaşa ei de treabă! Şi se mai plâng unii că nu se întruneşte cvorumul necesar la nu ştiu ce comitete şi comiţii, în care trebuie să se interzică definitiv fumatul în spaţiile publice. Nici nu mai contează dacă sunt închise sau deschise, căci până la urmă nu se va mai face vreo distincţie. Aşa cum nu s-a luat în calcul dacă fumătorii reprezintă ori nu o minoritate în raport cu cei imuni la acest viciu. Şi totul pentru că în democraţia noastră originală se uzează la greu de dictatura minorităţii. Ne place sau nu, trebuie să tolerăm homosexualitatea - dacă ne vrem civilizaţi şi europeni - să nu ne formalizăm prea mult în faţa pedofiliei şi să-i lăsăm în plata Domnului pe cei ce vor autonomii de ţinuturi în care minorităţile etnice fac legea în faţa românilor şi-i ameninţă cu bombe. Să mai zic ceva despre sărăcia cumplită în care se zbat calicii timpurilor noastre?... Nu, pentru că din maşinile bengoase, din elicopterele şi avioanele în care mărimile zilelor noastre îşi plimbă ifosele, aşa ceva nu există. Asta este o problemă de supravieţuire a neamului românesc numai pentru cei oropsiţi şi lehămetisiţi de "gogoşile" celor care-i cocoşează nu numai sub dări şi obligaţii, dar îi şi umilesc zilnic prin aroganţa nesimţită cu care îi tratează drept cantitate neglijabilă, neamul nevoii ei de viaţă! Şi-atunci, cum să nu-ţi aduci aminte de Eminescu şi de a sa dilemă existenţială, "Unde eşti tu, Ţepeş, Doamne?..."