La Berevoeşti s-au încasat ajutoare sociale nemeritate!

 

În urma controlului demarat la Berevoeşti, s-au constatat nereguli cu privire la acordarea ajutorului social. Verificările au fost extinse pentru a urmări dacă persoanele beneficiare de sprijin financiar (n.r. - 14 la număr) aveau dreptul să primească aceste ajutoare. Acţiunea nu a fost încă finalizată, dar din primele verificări s-a dovedit că 3 dintre beneficiari deţineau autovehicule utilitare, iar alţi 2 aveau conturi bancare mai mari de 3.000 lei. Aceştia, potrivit legii, nu aveau dreptul la ajutor social, astfel că datele vor fi transmise la AJPIS pentru efectuarea demersurilor de sistare a ajutorului social şi recuperarea sumelor încasate necuvenit.

Întâlniri cu reprezentanţii romilor

Prefectul Cristian Soare a demarat o serie de acţiuni preventive în comunităţile de romi, iar pentru aceasta au fost deja organizate trei întâlniri cu liderii acestora şi cu primarii la Valea Mare Pravăţ, Câmpulung şi Ştefăneşti. De asemenea, zilele trecute a avut loc o nouă întâlnire la Stâlpeni, în cadrul căreia au fost prezenţi liderii comunităţilor de romi şi primarii din Stâlpeni, Schitu Goleşti, Mihăeşti şi Ţiţeşti, iar în data de 19 august va avea loc o alta la Mioveni, unde vor participa cei de la Davideşti, Vultureşti şi Hârtieşti. "Din discuţiile purtate cu liderii comunităţilor de romi şi primarii din zonele respective, a rezultat nevoia ca instituţiile statului să joace un rol mai activ în integrarea acestora, prin chiar prezenţa acestora în fiecare comunitate în parte", a explicat prefectul. În acest context, a fost emis un ordin prin care se vor organiza acţiuni de informare reciprocă de tip - "Caravana integrării comunităţilor defavorizate" - la care vor participa IŞJ, AJOFM, IPJ, DSP, DGASPC, Evidenţa Persoanelor şi primăriile. De altfel, acţiunile sunt coordonate de Instituţia Prefectului, urmând ca fiecare instituţie să prezinte o evaluare a problemelor rezultate şi modalităţile concrete de soluţionare, în funcţie de specificul activităţii.

 

Pin It