Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 28 ianuarie 2022 10:50

Incredibil, dar adevărat: o argeşeancă şi-a folosit copiii pentru filme cu adulţi! 

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul colegilor din cadrul IPJ Argeş, au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza judeţului, în comuna Recea, pentru documentarea activităţii infracţionale a unei femei în vârstă de 40 ani, bănuită de comiterea infracţiunilor de producere, deţinere şi distribuire prin intermediul internetului de materiale pornografice cu minori şi coruperea sexuală a acestora. Acţiunea se înscrie într-o serie mai amplă de activităţi desfăşurate în cadrul unei echipe comune de anchetă constituită între autorităţile judiciare din România şi cele din Norvegia. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2015, femeia ar fi produs, deţinut şi distribuit pe internet materiale pornografice cu fiicele sale în vârstă de 12, respectiv 16 ani. De asemenea, femeia este bănuită că, în aceeaşi perioadă, ar fi determinat-o pe fiica sa de 12 ani să efectueze activităţi de tip videochat care erau transmise către cetăţeni străini. În urma percheziţiei domiciliare au fost ridicare sisteme informatice şi medii de stocare cu valoare probatorie. Femeia a fost condusă pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. din Piteşti şi a fost reţinută pe bază de ordonanţă pentru 24 ore, iar în data de 22 septembrie a fost prezentată Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a emis pe numele Alinei Iuliana Uţă un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.