Un strop de viaţă: pompierii argeşeni au donat sânge!

Mai mulţi pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, în frunte cu primul adjunct, lt. col. Alin Berevoescu şi şeful Centrului Operaţional, mr. Alin Dincă, au participat la o acţiune benevolă de donare de sânge pentru a contribui la salvarea vieţilor celor care se află pe paturile de spital şi au nevoie urgentă de transfuzii. Aceştia au înţeles că pot salva o viaţă nu numai prin intervenţiile la care sunt solicitaţi zi de zi, ci şi printr-o simplă donare de sânge. "La iniţiativa voluntarilor din Programul <<Salvator din Pasiune>>, am organizat această acţiune de donarea de sânge. Nu este prima dată când organizăm o astfel de activitate şi ne-am mobilizat pentru a dărui un strop de viaţă. Tot la iniţiativa voluntarilor noştri, bonurile primite în schimbul donării vor fi oferite unor familii nevoiaşe", a declarat mr. Mădălina Epure, purtător de cuvânt ISU Argeş.
De partea cealaltă, au avut un cuvânt de spus şi salvatorii donatori care i-au îndemnat pe oameni să le urmeze exemplul. "Ne-am gândit să facem şi altceva decât pe partea medicală şi am hotărât să donăm sânge. Dacă prin gestul nostru putem ajuta pe cineva aflat în dificultate, noi suntem fericiţi. Nu este prima oară când donez sânge, sunt un donator vechi. Încă de la 18 ani, din 3 în 3 luni, am început să donez pentru a-mi ajuta semenii. Este un act foarte simplu pe care îl poate face oricine, practic nu ne constă nimic", au spus câţiva dintre reprezentanţii ISU Argeş. Pompierii argeşeni îi îndeamnă pe toţi cetăţenii să se alăture acestei iniţiative, conştienţi fiind că prin acţiunea lor se poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
E bine de ştiut că aceia care aleg să doneze sânge, au următoarele beneficii: tichete de masă în valoare de 75 lei; o zi liberă de la locul de muncă sau de la şcoală; reducerea cu 50% a abonamentului pentru 30 zile pentru transport public în comun; analize din sângele recent recoltat (RH; grupa sangvină; Hepatita B, C; HIV; HTLV; VDRL; ALT). În general, cererea de sânge a spitalelor în România este dublă faţă de ceea ce pot oferi centrele de transfuzii. De altfel, România se află pe ultimul loc din Europa în ceea ce priveşte numărul donatorilor de sânge, conform ultimelor date furnizate de Institutul de Hematologie. Doar 2% dintre români sunt donatori, comparativ cu alte state din Europa, unde procentul ajunge până la 6,80% din populaţie. Zilnic, mii de pacienţi din spitalele noastre au nevoie de transfuzii de sânge sau de preparate sangvine pentru a supravieţui. Practic, la fiecare 3 secunde, un pacient are nevoie de sânge. Datele statistice arată că 60% din populaţie va avea nevoie, la un moment dat de sânge, în timp ce doar 2% donează...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It