Pirande duse la secţie după ce au vrut să se înţolească "moca" de la Pepco

Marţi, în toiul zilei, 3 pirande cu "mâna lungă" s-au gândit că ar fi bine să-şi înnoiască garderoba, aşa că au dat iama la magazinul Pepco din Curtea de Argeş, pentru aprovizionare. Fără să stea prea mult pe gânduri şi fără nicio teamă de Cel de Sus sau de camerele de supraveghere, au început să-ndese în traiste şi pe sub fuste diverse articole vestimentare. Una dintre vânzătoare - vigilentă - le-a observat şi le-a cerut să înapoieze ce-au furat. Hoaţele nu s-au îndurat cu niciun chip să renunţe la "ţoale", aşa că au luat-o "la sănătoasa". De aici, circ şi pâine: "coloratele" fugeau cu fustele fluturânde, moment în care au fost observate de un jandarm aflat în timpul liber. Plutonierul major Ion Valeriu Funicel, din cadrul Jandarmeriei Curtea de Argeş, îşi monta nişte ştergătoare la un magazin de piese auto din zonă şi, vâzând întreaga scenă, s-a alăturat vânzătoarei păgubite, care alerga într-un suflet după "ciorditoare". Văzând că-i "groasă", pirandele au început să se năpustească asupra angajatei Pepco, dar au fost întrerupte de către jandarmul cu un dezvoltat spirit civic care a şi anunţat imediat Poliţia. La faţa locului a ajuns un echipaj de la Poliţia Municipală Curtea de Argeş. A urmat un dialog halucinant între omul legii şi cele 3 furăcioase!!! "Fă', fir-aţi ale dracu', v-am spus, fă', să nu mai furaţi? Nu v-am prins eu şi mai devreme?!?... Fă', dacă vă mai prind, vă rup gâtul!" Pirandele au fost urcate în maşină şi duse la secţie. Cum prejudiciul a fost recuperat, mai mult ca sigur "coloratele" au scăpat basma curată şi libere să-şi testeze îndemânarea în panacotare mult şi bine de-acum înainte... Cert este că aceşti oameni ai legii pierd tot mai mult teren în faţa romilor din zona noastră. Nu uitaţi că, în urmă cu o săptămână, un om a murit după ce a fost călcat în picioare în trafic de 2 fraţi romi de la Merişani. Alţi confraţi "au făcut la buzunare" zilele trecute nişte turişti cehi pe Transfăgărăşan, iar exemplele ar putea continua în câteva pagini de ziar...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It