Beţi la volan, s-au ales cu dosare penale!

Agenţii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au depistat un localnic în vârstă de 33 ani, care deşi se afla sub influenţa alcoolului, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918. Acesta a fost imitat de un alt bărbat în vârstă de 64 ani, tot din municipiu, care a fost depistat în aceeaşi situaţie pe strada Albeşti. Ambii au fost transportaţi la Spitalul Municipal, acolo unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi s-au ales cu câte un dosar de cercetare penală. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It