CAMPANIE DE INFORMARE A FERMIERILOR

Pentru a veni în sprijinul fermierilor, Poliţia Română, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu Asociaţia Industriei de Protecţie a Plantelor din România (A.I.P.R.O.M.) şi cu reprezentanţi ai diferitelor asociaţii de fermieri şi agricultori din România, a iniţiat o campanie de prevenire care are ca scop informarea cu privire la pericolul rezultat din operaţiunile neconforme şi ilegale cu produse de protecţie a plantelor contrafăcute. Campania are ca scop conştientizarea fermierilor şi a operatorilor economici, care desfăşoară operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor, cu privire la riscurile generate de potenţiala afectare a sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător, prin comercializarea, achiziţionarea, depozitarea, utilizarea şi eliminarea ilegală sau necontrolată a produselor de protecţie a plantelor. Produsele şi seminţele contrafăcute pun în pericol sănătatea fermierilor, a consumatorilor, dar şi mediul înconjurător. De la producţii mai mici - atunci când eficienţa produsului achiziţionat este mai redusă decât cea a originalului, se poate ajunge la pierderea totală a culturilor înfiinţate şi la cazuri grave de intoxicare a consumatorilor.

Analiza produselor contrafăcute a relevat doze mai mici de substanţă activă decât cele specificate pe etichetă, precum şi o substanţă activă diferită de cea declarată pe etichetă. De asemenea, au fost identificaţi coformulanţi cunoscuţi şi necunoscuţi care depăşesc limitele stabilite în documentaţiile ONU cu privire la Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Alte metode de contrafacere vizează reutilizarea ambalajelor sau a recipientelor originale după folosirea conţinutului pentru a fi reumplute cu produse contrafăcute, precum şi importul produselor în Uniunea Europeană prin diferite mijloace de transport, fără autorizaţie de comercializare şi vânzarea ulterioară sub numele producătorului original. Pentru evitarea situaţiilor de risc, Poliţia Română vă recomandă să: cumpăraţi produsele de la furnizori autorizaţi; solicitaţi factură şi bon fiscal la orice achiziţie; verificaţi termenul de valabilitate al produselor; cumpăraţi produse care conţin etichete scrise şi în limba română; colectaţi şi predaţi ambalajele produselor de protecţia plantelor prin programul SCAPA al A.I.P.R.O.M.; verificaţi dacă ambalajele sunt sigilate în mod corespunzător; nu lăsaţi pesticidele la îndemâna copiilor; utilizaţi produsele conform instrucţiunilor de pe ambalaj şi verificaţi situaţia operatorilor economici autorizaţi pentru comercializarea produselor de protecţia plantelor pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Produsele de protecţia plantelor lăsate nesupravegheate sau depozitate necorespunzător pot fi ţinte pentru hoţi. Depozitaţi-le într-un dulap sau o încăpere securizată, amplasată în zone bine luminate şi permiteţi accesul numai personalului autorizat şi instruit. Personalul neinstruit nu trebuie să intre în contact cu produsele de protecţia plantelor. De asemenea, este important să efectuaţi periodic inventarierea produselor de protecţia plantelor din fermă şi să menţineţi zonele de depozitare îngrijite şi bine organizate. Inspectaţi vizual depozitul şi stocurile de pesticide din fermă pentru a identifica din timp semnele unei activităţi ilegale.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It