Vindea porci fără aviz sanitar-veterinar

Că agenţii din cadrul Biroului Ordine Publică de la Poliţia Municipală sunt vigilenţi şi îi depistează pe nişte fraierii care vând fără acte 20 pâini, 10 cornuri, 4 buşeuri şi 7 brânzoaice, asta o ştiam cu toţii. Că închid ochii noaptea la petrecerile şi nunţile care ţin un cartier întreg treaz şi nu aplică "la sânge" prevederile Legii nr. 61/1991 - pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice - şi asta o ştiam. Însă nu o ştiam pe ultima în domeniu... Joi, când a fost căldură mare, cei din cadrul Compartimentului Siguranţă Publică şi Patrulare l-au depistat pe raza municipiului pe numitul D.M. (47 ani), din comuna Bascov, "mare traficant" de porci din judeţ, care a avut tupeul să ofere spre vânzare trei exemplare fără a avea asupra lui documentele prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară în vigoare. Străinaşul a fost sancţionat cum scrie "la carte", conform art. 3, lit. a, pct. 2 din H.G. 984/2005, care prevede pentru o astfel de faptă o amendă cuprinsă între 600 şi 1.200 lei. Ne întrebăm însă ce s-a ales de godacii ameţiţi de căldură... În cazul lemnelor e mai simplu, se predau ocolului silvic de pe raza căruia au fost sustrase. Să fi făcut drumul înapoi sau să-şi fi luat lumea-n cap şi destinul în propriile-i copite?

 

Pin It