Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 2 decembrie 2023 20:14

Reținut de polițiști după ce a pătruns, fără drept, în curtea fostei iubite

Oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie, și au reținut un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Negrași.


Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 16 noiembrie, cel în cauză ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței fostei concubine, deși pe numele său era emis, de către instanță, un ordin de protecție. După administrarea probatoriului, la data de 17 noiembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, în fața instanței, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.