Realitatea care şochează: pamperşi, tampoane şi fecale în pungi - aruncate în parc!

Pare de necrezut, dar pe lângă gunoaie, coji de seminţe, ţigări, PET-uri de bere, angajaţii de la Salubritate Publică Urbană au parte de suprize neplăcute din partea argeşenilor, care îşi aruncă gunoiul pe spaţiul public. "Babilonie curată" - spunea zilele trecute unul dintre angajaţii SPU. "În fiecare dimineaţă îmi încep sectorul de pe strada Elena Cuza, trec apoi pe Nevers, pe Banu Mărăcine, în Parcul 1 Mai şi termin cu cel de pe bulevard. Ce gunoaie sunt aruncate, mă lasă uneori fără cuvinte: de la pamperşi la tampoane şi alte mizerii incredibile. Am găsit chiar şi fecale umane în pungi! Nu avem cum să le lăsăm pe spaţiul public şi trebuie să le luăm, oricât ne-ar fi de scârbă", povestea omul, în timp ce strângea de zor cojile de seminţe de lângă coşurile de gunoi. N-a comentat ceva despre lipsa de educaţie a unor concitadini, ci a încercat să facă haz de necaz. Ironia sorţii este aceea că angajatul de la SPU a realizat faptul că dacă s-ar păstra curăţenia, aşa cum ar fi normal şi civilizat, poate că el şi-ar pierde locul de muncă... Asta nu scuză cu ceva obiceiurile proaste şi comportamentul necivilizat ar celor care confundă premeditat spaţiul public cu ghenele de gunoi. Şi nici pe al celor care îi ignoră, lăsându-i nesancţionaţi şi încurajându-i astfel să meargă mai departe pe aceleaşi coordonate de viaţă necivilizate, care nu fac cinste comunităţii ce se mândreşte cu faptul că trăieşte în singurul Oraş Regal din România.

 

Pin It