Argeşenii au avut nevoie de intervenţia SMURD-ului

Weekend-ul trecut a fost unul aglomerat la Curtea de Argeş, mai ales că mulţi cetăţeni din zonele limitrofe au venit la festivităţile organizate de Zilele Municipiului. Inevitabil, printre ei s-au numărat şi cei care au consumat prea mult alcool şi au avut nevoie de intervenţia medicilor SMURD. Alţii au avut probleme cardiace sau diferite afecţiuni. Astfel, în perioada 14-16 august, echipajele SMURD au intervenit la numai puţin de 83 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, dintre care, la 9 dintre acestea s-a deplasat echipajul specializat în terapie intensivă mobilă. Din fericire, echipele medicale care au fost în permanenţă la Curtea de Argeş nu au avut parte de cazuri foarte grave.

 

Pin It