Amenzi cu nemiluita de Sf. Maria!

Weekend-ul trecut, cei peste 280 poliţişti argeşeni care au asigurat buna desfăşurare a evenimentelor religioase au constatat peste 30 infracţiuni, au aplicat peste 830 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 150.400 lei, au reţinut 65 permise de conducere şi au retras 13 certificate de înmatriculare. Dintre infracţiunile descoperite, 23 au fost constatate în flagrant delict. Sunt cercetate tot atâtea persoane, dintre care una a fost arestată preventiv. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 838 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 150.425 lei, dintre care 175 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, 4 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 10 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Au rămas pietoni!

În plus, poliţiştii rutieri au aplicat 594 sancţiuni contravenţionale privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 4 pentru consum de alcool, 302 pentru viteză neregulamentară şi 5 pentru nerespectarea normelor legale privind depăşirea, 4 pe neacordarea priorităţii vehiculelor şi 5 pentru neacordarea priorităţii pietonilor. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 65 permise de conducere, dintre care 6 pentru consum de alcool şi 25 pentru viteză şi au retras 13 certificate de înmatriculare.

Pin It