Hoţi din locuinţe, depistaţi de poliţişti

Agenţii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Curtea de Argeş au identificat doi hoţi, M.L.A. (21 ani) şi un minor de 17 ani, ambii din comuna Băiculeşti, bănuiţi că sâmbătă noaptea ar fi intrat prin efracţie într-o locuinţă. Aceştia ar fi sustras dintr-o anexă trei biciclete şi componente ale unor motoare electrice. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi returnat părţii vătămate. Prin cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că aceleaşi persoane ar fi pătruns şi în data de 14 spre 15 august în altă locuinţă din comuna Băiculeşti, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. De asemenea, şi în acest caz, prejudiciul a fost recuperat, dar numai parţial şi a fost predat părţii vătămate. Poliţiştii de la Biroul Investigaţii Criminale Curtea de Argeş continuă acum cercetările pentru recuperarea întregului prejudiciu şi stabilirea activităţii infracţionale a celor doi suspecţi.

 

Pin It