Expoziţie de Ziua Protecţiei Civile

Ieri, Muzeul Judeţean a găzduit într-un cadru festiv o expoziţie prilejuită de sărbătorirea Zilei Protecţiei Civile din România. La festivităţi au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene, ai ISU şi Muzeului Argeşean, alături de cetăţeni şi mass-media. Tema expoziţiei a fost "Protecţia civilă în slujba cetăţenilor", fiind prezentate atât echipamente de protecţie şi intervenţie folosite de specialişti în misiunea de a proteja populaţia de-a lungul celor peste opt decenii de existenţă, cât şi materiale de informare preventivă specifice. Protecţia civilă mai este numită şi "arma vieţii" sau "arma celor fără apărare" şi este sărbătorită în fiecare an la 28 februarie, având deviza "Cu viaţa mea apăr viaţa" - onorantă şi consacrată prin misiunile dificile executate pentru salvarea vieţii şi a înlăturării efectelor distrugătoare produse de dezastrele naturale şi catastrofele care au marcat de atâtea ori ultima jumătate de secol.

 

Pin It