GURA PĂCĂTOSULUI - "Scaunele astea le-am concesionat eu!"

Written by Doru BOBI on 21 Iulie 2016.

# Replica plină de umor sec i-a aparţinut consilierului municipal PAM Ionel Păunescu. Ea a fost prilejuită de fronda liberalilor fostului viceprimar Cristian Mitrofan, care au preferat să ia loc în sală, nemulţumiţi de faptul că locurile pe care le vizau la masa de consiliu fuseseră deja ocupate de reprezentanţii altor partide. Până la urmă s-a ajuns la o înţelegere şi s-a încheiat un armistiţiu. Primarul Constantin Panţurescu va fi nevoit - după toate probabilităţile - să întocmească un proiect de hotărâre prin care să se decidă repartiţia locurilor la masa de consiliu. Asta cu atât mai mult cu cât nici colegul lui Păunescu, Ion Şerban, nu pare dispus să-şi părăsească locul pe care s-a obişnuit să stea în ultimele mandate. Şi poate are dreptate, întâi pentru că s-a lepădat de fostul partid şi apoi pentru că actualul său lider, fostul primar Nicolae Diaconu, a dotat sala de şedinţe cu masa şi cu scaunele scumpe ajunse motiv de litigiu.

..............................

# "Dom' colonel, recepţie: nu suntem pe front cu nemţii!"

Primarul Panţurescu nu se dezminte: şi-a păstrat nealterat simţul umorului şi după alegerea sa la conducerea administraţiei municipale. În primul mandat de consilier local, prin anul 2002, îi spunea unui jurnalist după o dezbatere de vreo 6 ore la buget că vina este numai a presei: "Avem unii colegi care când văd o cameră de filmat sau un aparat de fotografiat, o iau razna şi se înscriu la cuvânt, chiar dacă efectiv nu au ceva serios de spus. În lipsa voastră, probabil că şedinţa se termina într-o oră, pentru că toate discuţiile astea s-au purtat şi în comisii. Am bătut apa-n piuă când puteam rezolva totul fără pierdere de timp".

Tendinţa sa spre eficientizarea folosirii timpului i-a adus alegerea ca preşedinte de şedinţă tocmai pentru perioadele când se votau bugetele locale. Recordul în materie l-a atins cu ani în urmă, când a spus: "D-lor colegi, bugetul îl cunoaşteţi, l-am dezbătul în comisii, am căzut de acord asupra amendamentelor şi dacă nu sunt completări, vă invit să trecem direct la vot, pentru a nu pierde timpul". Zis şi făcut: în mai puţin de 5 minute, bugetul a fost votat!

Replica din titlu i-a fost adresată consilierului Bogdan Alexandru Dabija, care se încurcase în proiectele de hotărâre şi ceruse cuvântul la altul decât cel aflat în dezbatere. Om cu simţul umorului dezvoltat, acesta nu s-a supărat.

..............................

# "Îi veni, îi veni, să vedem ce zice şi Gavrilaş..."

Ţaţa Veta nu s-a avut bine vreodată cu noră-sa. Când i-a zis singurul copil că vrea să se-nsoare, s-a bucurat: un ajutor pe lângă casă, după ce se chinuise să-l crească singură când rămăsese văduvă de tânără, i-ar fi fost binevenit. Dar s-a-ntristat când a auzit că Gavrilaş al ei pusese ochii pe Mia lui Târâie-Brâu. Ăla nu era socotit om de ispravă în satul de sub munte, unde viaţa era aspră, iar judecata lumii pe măsură, necruţătoare cu cei ce se fereau de muncă precum dracu' de cruce. Iar Tic-al lu' Guşatu se pricopsise cu porecla pentru că nu reuşea să termine mai nimic. Vrednic se dovedise numai în a-i umple muieri bătătura de copii - cinci fete şi doi băieţi. La o vreme, căzuse şi-n darul beţiei şi cu ce mai mişca pe ici, pe colo, abia încropea să acopere datoriile adunate pe caiet la crâşma din sat. Aşa că ţaţa Veta încercase să-şi convingă băiatul s-o lase amarului pe Mia, care n-avea nici ea faimă bună. Că prin sat se bârfea c-ar cam fi rea de muscă. Gavrilaş însă, nu şi nu, o ţinea pe-a lui, de parcă altfel ar fi fost sfârşitul lumii! Degeaba îi spunea mămicuţa lui: "Mă', mamă, asta nu e bună pentru tine!" Replica flăcăului căruia i se aprinsese călcâiele para orice argument cu o superioritate demnă de o cauză mai bună: "Ba e bună, 'mico, nici n-ai tale idee cât e de bună!..." Bineînţeles că fiecare se gândea la altceva, dar până la urmă a cedat ţaţa Veta, pentru fericirea băiatului, că doar unul avea. După nuntă, au stat împreună doar o iarnă, că nu i-a convenit norei să fie sub papucul soacrei. Şi-atât l-a bătut la cap pe Gavrilaş, că s-a apucat în primăvară să ridice casă nouă, pentru ei doi. În toamnă s-au mutat în singura cameră care era bună de locuit şi-au lăsat-o pe ţaţa Veta în căsuţa ei de peste vale să-şi ducă amarul bătrâneţilor cum voia. Apoi, cu ajutorul cumnatelor şi cumnaţilor, în anul următor Gavrilaş şi-a terminat casa şi, spre toamnă, a dat petrecere mare cu neamurile, la botezul primului său copil. Mia şi-a chemat şi soacra, deşi-i stătea-n gât s-o vadă, că' simţea nevoia să se dea mare. Şi nu i-a picat deloc bine la ficaţi când a zis că uşa beciului era cam mică, că bucătăria era prea mare sau că grajdul trebuia dus mai în spate, ca să nu intre mirosul de balegă pe ferestrele deschise. Aşa că nora s-a dat răului că n-o să-şi mai cheme soacra s-o viziteze. Dar nici ţaţa Veta nu s-a înghesuit să-i mai calce pragul. Se închisese în ea şi-şi târa zilele silnic în singurătatea căsuţei de peste râu, unde-şi crescuse pruncul, hrănindu-se mai mult cu amintirile la vremea când au apucat-o neputinţele. Aşa s-a făcut că într-o toamnă, când Mia şi-a călcat pe inimă de gura bărbatului şi a trecut peste vale s-o vadă, a găsit-o amărâtă, cu câteva lemne sub polată şi cu ochii pierduţi în gol. Atunci i s-a mai muiat răutatea veche din ea:

- Mamă soacră, cu ce-am putea noi să te ajutăm?

- Apăi, cu ce, maică? M-ajută el Dumnezeu... Mai greu mi-e iarna, că sunt nopţile lungi şi friguroase. Şi cum eu nu prea mai am somn, sufăr că n-am cu cine schimba o vorbă. Şi mi-e şi frică auzind lupii urlând sub poala codrului... Dar aţi putea să m-ajutaţi...

- Cum şi cu ce?

- Apăi, mă gândeam că poate m-aţi îngădui să stau la voi până-n primăvară să-ţi fiu de ajutor cu copiii şi cu lighioanele din bătătură...

Mia a fost luată pe nepregătite: nu-i prea convenea să-i vină ţaţa Veta pe cap şi să-i încurce treburile, mai ales că omul ei lucra pe un şantier şi venea cam la două săptămâni pe-acasă, lăsând-o să hălăduiască-n voie. Aşa că, în ciuda faptului că era repezită la vorbă, de data asta i-a răspuns tărăgănat, parcă smulgându-şi cuvintele cu de-a sila din gură:

- Îi veni, îi veni, să vedem ce zice şi Gavrilaş...