Colţul Fermierului - Fertilizarea solului prin târlire

 

Târlirea este o metodă veche de fertilizare practicată de crescătorii de ovine pentru îngrăşarea terenurilor ocupate cu iarbă, pomi şi arabil. Târlirea de toamnă este superioară celei de primăvară, pentru că nu produce "opărirea" ierbii. Târla (sau ţarcul unde se închid oile) se construieşte din lacre - porţiuni de gard din laţi şi uluci - şi pari cu diametrul de 12-15 cm ascuţiţi, care se înfig în pământ. Târla se mută la 5-6 zile, dacă vremea este secetoasă şi la 3-4 zile pe vreme ploioasă. Suprafaţa târlei este astfel calculată ca să asigure circa 2 metri pătraţi pentru fiecare oaie. Pentru o târlă de 100 oi, suprafaţa va fi de 200 metri pătraţi, fiind necesari aproximativ 50 metri de gard din uluci, adică 17 lacre (panouri) de câte 3 metri şi 18 pari ascuţiţi. Este indicat ca ulucile să aibă înălţimea de peste 1,60 m. Forma târlei este pe cât se poate rotunjită, fără colţuri. Panourile se montează cu ulucile înăuntru şi se prind de pari cu sârme sau sfoară rezistentă.

Cu o târlă de 50 oi se pot fertiliza într-o toamnă 10-12 prăjini de fâneţe, plantaţie pomicolă sau teren arabil. Pomii cuprinşi în interiorul târlei se protejează prin înfăşurarea tulpinilor cu nuiele sau uluci, pentru a nu fi roşi de oi. Prin târlire este posibilă fertilizarea pentru 3-4 ani a fâneţelor îndepărtate, de tip "muscel", unde este dificilă transportarea gunoiului de grajd.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!