COLŢUL MICULUI FERMIER - Salcia folosită ca furaj

Crescătorii de oi obişnuiesc să le taie salcie în a doua parte a iernii, când se umflă mugurii. Această practică are la bază o experienţă îndelungată, moştenită de la vechii ciobani, conform căreia hrănirea oilor cu muguri şi coajă de salcie este favorabilă: salcia îndeplineşte rolul unei trufandale înainte de ieşirea la păşune, asigură consumul de săruri minerale şi vitamine pe timpul stabulaţiei, când oile sunt furajate cu precădere cu nutreţuri uscate. Fânul şi celelalte nutreţuri sunt mai bine consumate după ce li s-au administrat oilor ramuri de salcie.
Zilele în care se poate tăia salcie la oi sunt cele cu moină, de regulă după data de 15 ianuarie, când încep să se umfle mugurii. Ramurile nu trebuie să fie îngheţate şi nici acoperite cu zăpadă. Sunt indicate acele zile în care "pică streşinile" şi nu bate vântul. Sunt suficiente şi numai două-trei zile pe săptămână pentru administrat salcie la oi. Se recomandă să se taie crengile care au trei ani de la tăierea precedentă. Tăierea se face cu un toporaş bine ascuţit, cu o tăietură oblică şi netedă, lăsând ciotul de 20-30 cm pentru a emite viitorii lăstari. Ciotul rămas nu trebuie să se crape şi să se zdrelească prin tăierea crăcii. În ziua în care se administrează salcie, pentru o oaie este suficientă o cracă de 4-5 m cu ramificaţiile respective. Crengile se aşează pe pământ la distanţa de doi metri una de lata şi după una-două ore se întorc pe cealaltă parte. Timpul cel mai potrivit pentru consumul salciei este de la ora 12 la 16, după care urmează tainul de fân pentru seară.
La locul de administrare a crăcilor de salcie trebuie să existe un hârdău cu apă pentru adăparea animalelor. Consumul de coajă şi muguri de salcie este favorabil pentru toate categoriile de ovine şi caprine. Se realizează o însemnată economie de fânuri, iar cocenii şi paiele sunt consumate cu mai multă poftă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It