Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 14:39

Savantul care vinde flori - poveste adevărată

Şi-a fixat ochii inteligenţi, străjuiţi de sprâncenele stufoase, pe buchetul de flori oferit de o gingaşă fetiţă profesoarei sale, cea care, în mediul ambiant al Clubului Iubitorilor de Cultură, din Curtea de Argeş, a lansat două cărţi, una de versuri, alta de proză. Cu ochii plini de lacrimi, savantul Stelian Bajureanu, doctor în ştiinţe, nenea Steluş cum îmi place mie a-i spune, mângâie cu grijă florile multicolore. Ce, oare, simbolizează aceste flori pentru Domnia Sa? Oare nu acelaşi lucru ca şi pentru toţi ceilalţi? Nu tot frumuseţe, gingăşie, dragoste, puritate, sensibilitate?!...
Nu ştiam ce să cred. Acest om atât de puternic plânge privind frumuseţile dumnezeieşti ale lumii - florile. M-a prins uşor de mână şi m-a aşezat pe un scaun lângă dânsul. Glasul tremurând care reverbera din adâncul sufletului, buzele vibrânde de o emoţie instantanee rostesc cuvintele: "Florile, pentru mine, au o semnificaţie aparte, dragă domnule profesor Hiru. Aceste minunăţii, pentru mine, sunt frumuseţi, dar şi picuri de lacrimi".
Şi caierul amintirilor îndurerate începe să se deşire: "Cu mulţi ani în urmă, datorită personalităţii mele neîndoielnice, verticalităţii şi crezului meu în ştiinţă, mai ales în cea odoblejiană, mi s-a fabricat un dosar voluminos, fiind dat afară de la serviciul în domeniul cercetării, pe care îl făceam cu conştiinţă şi seriozitate. Securitatea nu-mi da pace nici ziua, nici noaptea. Fetiţa mea era studentă. Rezervele financiare se gătaseră. Disperarea începuse să atingă apogeul. Alături de soţia mea, căutam soluţii de supravieţuire, fără ca fetiţa să simtă lipsurile. La Ştefăneşti, unde aveam o căsuţă, am început să ne ocupăm de floricultură. Vindeam flori în centrul Piteştiului, la Mobilux, alături de fetele întunecate la faţă, cu fuste lungi, înflorate. Inspectorii financiari mă cunoşteau, nu mi-au cerut niciodată certificatul de producător. Au fost zile în care nu am vândut nicio floare...
Florile mele erau cele mai frumoase, dar şi cele care nu se vindeau, nu din cauza preţului, ci din nepriceperea mea de a face comerţ. Câştigam atât cât să nu murim de foame. Şi, Doamne, ce mai munceam în grădina cu flori de la Ştefăneşti! Într-o zi, o doamnă elegantă, după ce şi-a aruncat privirile în găleţile florăreselor de profesie, se opreşte la găleţile mele, alege fără să ne adreseze vreun cuvânt, mi le dă pentru a le înfăşura în celofan, îmi mulţumeşte şi pleacă fără să-mi plătească. M-a revoltat gestul. Colega brunetă, cu fuste lungi, înflorate, îmi spune că este soţia secretarului cutare de la judeţeană. Deja se depărtase. Am înghiţit şi mi-am zis: Dosarul, Bajurene!
Cât de mult m-am bucurat când într-o zi un grup de liceeni mi-au cumpărat o găleată de lalele. Era ziua de naştere a unei profesoare.
Altă dată, o doamnă distinsă, care mă urmărea de câteva zile, observându-mi stângăcia, se dezbracă de pulovărul elegant, afişează un preţ scris cu cifre mari, aranjează florile în găleţi, oferindu-se să mă ajute. În mai puţin de o oră, florile erau vândute! Câtă bucurie pe mine! Mă gândeam la doamna necunoscută, ce interes are... Niciun interes! Îmi urmărise, de câteva zile, nepriceperea. A vrut să-mi dea o lecţie. Şi, într-adevăr, mi-a dat-o. În găleata cu apă mai rămăseseră câteva flori, poate nu cele mai frumoase. O doamnă cu o fetiţă de mână, amândouă în doliu, se oprise în faţa noastră. Le cunoşteam. Soţul îi murise într-un accident de muncă, la Petrochimie, unde lucrasem şi eu, înainte de DOSAR. Au citit preţul şi mi-a întins banii potriviţi pentru flori. Am primit banii, am oprit un mărunţiş aproape fără valoare şi restul i-am dat fetiţei, împreună cu buchetul pe care ştiam că îl va duce la mormântul tatălui. Mi-a mulţumit văduva în doliu şi, plecând, a făcut semnul crucii, adresându-mi-se: <<Să vă dea Dumnezeu sănătate, domnule inginer Bajureanu! Ştiu situaţia dumneavoastră de la răposatul meu soţ>>.
Plânsul femeii în doliu a continuat să se audă din ce în ce mai încet, picurându-mi în urechi ca un requiem de Bach. Zilele care au urmat au fost pline de succes. Învăţasem să vând flori. Le-am <<luat>> ţiganilor toată piaţa. Iată de ce, domnule Hiru, plâng şi mângâi florile. Ele mi-au salvat familia, mai ales fetiţa, pe atunci studentă. De aceea mângâi florile, de aceea plâng de tristeţea aducerii aminte a anilor prigoanei mele".
Este o poveste adevărată a unui savant care, cândva, ca să poată exista, a vândut flori. Florile îngrijite cu migală de EL şi EA, vândute în prăvălia alăturată cu a celor care vindeau florile furate din cimitire.
Este o poveste tragică, cu miros de lalele, trandafiri şi crizanteme.
Oare, copiii de azi, tinerii din cafenele, baruri şi discoteci, cred tragismul acelor vremuri?!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.