GURA PĂCĂTOSULUI: De ce l-a făcut "Tencuială" KO pe "Brici polonez"

Veste răspândită de "radio şanţ" cu viteza vorbelor în vânt a ajuns până la casa lui Vică, ţiganul de la marginea satului, căţărată pe deal, printre mărăcini, dar aproape de un pârâu care nu seca nici la vreme de secetă: Gică, zis "Tencuială", că' era cel mai bun zidar peste şapte hotare, îl făcuse KO pe zdrahonul de Rică (!?!...) Doborâtul era cunoscut drept chirigiu, că făcea cărăuşie cu doi bidivii care tractau o căruţă uriaşă. Porecla îi venise de la obiceiul de a-şi exprima entuziasmul prin expresia "brici polonez". De unde-o luase băiatul Volburei, muierea rea de muscă gata să se agaţe de bărbaţii altora, (dacă-i plăceau), era greu de spus. Sigur era faptul că din sumedenia de copii din flori pe care-i avea, Rică o moştenise la fire. Pe seama lui bântuiau multe poveşti cu fel şi fel de neveste şi fete pe care le fericise pe unde apucase, ba chiar şi cu vreo câteva cucoane cu nasul pe sus de la oraş, pe unde mai ducea el lemne sau produse agricole de pe la începutul toamnei şi până spre primăvară...Invidioşi, bărbaţii satului ziceau la birtul Nebunului, unde se încinsese ultima bătaie, că mănâncă lumea ce nu trebuie în zi de post.

Numai că asta cu KO-ul lui Gică asupra lui Rică era pe bune! Căruţaşul îşi bea berea la masa lui, când venise acolo zidarul cu ţoiul de ţuică bătrână ascuns în palmă, că' el nu bea decât tării. Ce-şi spuseseră acolo, cum izbucnise scandalul între ei, nu era prea clar. Sigur era că amândoi ieşiseră afară, pe pajişte, şi că Rică îi scăpase pervers o cazma de palmă lui Gică, aruncându-l cât colo. Nu era el meşterul constructor chiar atât de impresionant la trup, dar era vânos, că de când era mic făcuse şi ceva box, fiind remarcat de nişte căutători de talente. Ăia vruseseră să-l ia la un club, dar nu se înţeleseseră cu mamă-sa, şeful din casă, care avea mare drag de ăl mic, mai puţin mobilat la minte, dar cuminte de nu-i ieşea din vorbă şi, mai abitir, muncitor nevoie mare. Ea nu se învoise să-şi lase odorul  să-şi ia lumea-n cap. Pe când mezinul era în primii ani de şcoală, o chemase învăţătoarea ca să-i spună că era cam greu de cap. "Ştiu, e prost ca tată-său, dar are alte calităţi". "Cine, Gică sau nea Petrică?" "Apăi tu, fată, chiar vrei să le ştii pe toate", i-o retezase nevasta, aruncându-i peste umăr veneticei nişte vorbe ceva mai pălămidoase, ca s-o pună la locul ei pe coţofană.

"Una e una şi două e mai multe" - vorba unui înţelept al satului, care-şi luase bacalaureatul după ce comuniştii îl făcuseră primar şi-l obligaseră să-şi completeze studiile de la clasa a IV-a mai la deal. Ar fi vrut el să ajungă şi pe la "Ştefan Gheorghiu", dar îl trimiseseră ăia la munca de jos, după ce-l reclamase nevasta că încălcase morala proletară cu secretara, cu bibliotecara şi chiar cu femeia de serviciu, care-şi făcuse un titlu de glorie din a spune oricui în gura mare "m-a însărcinat tov. primar...", fără să-şi dea seama că nu-şi făcea nici măcar ei un serviciu.

Dar nu asta e tema noastră. După ce Gică se adunase de pe jos, scuturase din cap ca bidiviii lui Rică atunci când erau muşcaţi de streche şi se apropiase de adversar în paşi de dans, ca pe ring. Sigur de el, ăla îl chema să-i mai dea o labă, ca să-l potolească definitiv. Numai că nu s-a mai legat: Gică a eschivat ca-n vremurile lui bune, i-a trimis o stângă înşurubată în stomacul flasc, muindu-l, după care upercutul de dreapta aproape că a scos matahala din cizmele de cauciuc. Când s-a întins la pământ, "Brici polonez" era în lumea viselor şi consumatorii care asistaseră la toată tărăşenia încercau să-l readucă la realitate cu nişte găleţi de apă. În timpul ăsta, Nicu Nebunu', cum era cunoscut patronul, îi ridicase braţul drept învingătorului, ca pe ring şi anunţase că dă un rând din partea casei, ceea ce-i umpluse cârciuma ca în zilele de hram la biserica din sat, când se dădea crăpelniţă şi băutură moca la ctitorie. Apoi îl luse de-o parte pe erou şi-i dăduse un whisky, ca să-i dezlege limba:

- Bă', Gică, m-ai lăsat mască, n-am mai văzut aşa combinaţie de lovituri de la Cassius Clay şi George Foreman, pe-onoarea mea!

- Nicule, eu când dau, nu mă joc!... Poate nu-l trozneam aşa de rău, dacă nu mă troznea parşiv...

- Bine, bine, dar ce-avuseşi cu el, că vă ştiam prieteni, ba chiar am văzut-o pe nevastă-ta, Maria, când venea cu el, căţărată în căruţa cu fân...

- Apăi, ăsta e clenciu', Nicule: eu, cum sunt mereu la muncă, l-am luat pe Rică să-mi care fânul de la Valea Lupului. Profitând că era singur cu Maria, s-a dat la ea... Ce să-ţi mai zic, gata-gata să mi-o ardă, da' n-a stat!

- Păi nici n-avea cum să stea la el, că e femeie ca lumea, nu ca ştiu eu cine...Ceea ce nu pricep eu nici în ruptul capului este de ce l-ai mai troznit, dacă tot n-a stat? - s-a interesat pişicher birtaşul.

- Aaah, păi am avut eu nişte socoteli ale mele, că nu-s chiar atât de prost cum mă cred unii. Întâi am vrut să-i fie clar cine e mai tare dintre noi; în al doilea rând, să-i fie frică şi să mai râmnească să urce-n şaua mea, pentru că eu am de gând să-l iau mai departe la cărat de fân, că Rică pune după cai mai ceva ca după tractor şi costă şi mai puţin...

fShare

Tweet