PNL Argeş - decapitat prin demisia senatorului Ion Popa!

Liderul organizaţiei din ţinuturile de baştină ale Brătienilor s-a ţinut de cuvânt şi chiar a demisionat din funcţia de conducere. În cadrul unei şedinţe a conducerii urmează să se stabilească persoana care-i va prelua atribuţiunile. Cei mai mulţi dintre colegi consideră că proaspătul deputat Dănuţ Bica este cel care are practic datoria de a-şi asuma responsabilităţile presupuse de funcţia vacantată prin demisia lui Iani Popa. Iată ce a scris acesta pe pagina sa de socializare: "Îi felicit pe argeşenii care au ieşit la vot duminică şi le mulţumesc celor ce au votat Partidul Naţional Liberal. A fost o campanie electorală foarte grea, în care eu şi colegii mei din PNL Argeş am depus toate eforturile pentru realizarea obiectivului propus. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat! Îmi asum în totalitate eşecul la aceste alegeri şi demisionez din funcţia de preşedinte al PNL Argeş. Vreau să mulţumesc echipei de campanie şi tuturor liberalilor din judeţ pentru munca depusă în această perioadă şi în celelalte campanii electorale parcurse împreună şi care nu au fost puţine. Cei şapte ani, cât am fost preşedinte al filialei Argeş a Partidului Naţional Liberal, au fost plini de provocări, cu bune, cu rele, cu multe greutăţi şi, alături de colegii liberali, ne-am bucurat, ne-am întristat, am câştigat şi am pierdut. Sunt convins că va fi aleasă o nouă echipă de conducere a PNL Argeş ce va fi cel puţin la fel de implicată în problemele judeţului şi, evident, foarte motivată să obţină rezultate bune la următoarele bătălii politice. Sunt membru PNL, partidul care a scris istoria României moderne, şi voi rămâne fidel principiilor şi valorilor liberale!"

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It