Maria Grapini: "Am depăşit al doisprezecelea ceas, astfel că nu ne rămâne decât să ne trezim şi să fim uniţi!"

 Urmărind, cu maximă atenţie, drumul accidentat pe care păşeşte ţara mea - se prind ştirile şi la Bruxelles, şi la Strasbourg! - constat, cu durere, că suntem pe punctul de-a ne pierde definitiv calea! Nu sunt vorbe-n vânt, nu e melodramă. România a scăpat volanul din mână şi e pe cale să se sinucidă politic. Am fost şi sunt de partea ţării mele, de partea românilor, am luptat şi lupt pentru drepturile noastre, pentru decizii europene corecte, pentru tratament egal şi nediscriminare geografică, în primul rând! Am intervenit în Parlamentul European, obsesiv pentru unii colegi de-ai mei, pe temele care dor, pe subiectele care dau primele pagini ale ziarelor: drepturi egale de muncă pentru români, garanţii certe pentru semenii noştri din Marea Britanie, egalitate de şanse pentru IMM-uri, transportatori, femei, persoane aflate în dificultate sau în sărăcie, acces în Spaţiul Schengen, ridicarea ruşinosului şi injustului MCV!

Am avut şi am în permanenţă discuţii cu europarlamentarii, cu comisarii europeni, cu reprezentanţii C.E. şi ai Consiliului, cu toţi cei care ar putea deveni aliaţii României, odată ce au înţeles CINE suntem şi CE putem, n-am ratat nicio oportunitate de-a-mi lăuda ţara, de-a-mi prezenta semenii în cea mai bună lumină, pentru că realitatea aceasta este: nu suntem cu nimic mai prejos decât celelalte democraţii europene! Ca popor! Nu avem, însă, voie să fim mai multe (mulţi) Macovei sau Mureşani, nu aşa se face lobby pentru ţara ta, atacând-o, jignind-o, murdărind-o! Indiferent de opinii, doctrine sau interese (din păcate), România se apără, la comun! Ca o echipă! Acum, însă, România riscă sinuciderea. Zi de zi. Sub ochii noştri şi, din păcate, şi ai Europei.

Tensiunile politice la care asistăm, bătăliile, pe viaţă şi pe moarte, de după cortină, cele care trec scena, toate compun o imagine nefericită a unei ţări ce poate fi fericită. Cu "ajutor" extern - odinioară discret, acum strident! - România este, consider, în cel mai mare impas al existenţei sale. Cum să ne concentrăm asupra Centenarului când ne vânăm între noi, cum să milităm pentru găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului când ne otrăvim zilnic, cum să batem cu pumnul în masă că merităm Schengen când ne rupem intern, politic, secundă de secundă, cum să... ne apărăm în faţa lumii când ne luptăm acerb, fără milă, fără logică, fără conştientizarea perspectivelor? Ce ţară e aceea care-şi ameninţă stabilitatea politică din trei în şase luni? Cine stă de vorbă cu o ţară care schimbă guverne, miniştri, macaze... după cum dictează orgolii, dosare sau ambasade?

Vreau să-mi apăr ţara în continuare! Asta o să şi fac. Oglinda României este, însă, zilele acestea, fisurată. Se poate crăpa în orice minut. Lăsăm să se întâmple asta? Consider că am depăşit al doisprezecelea ceas, astfel că nu ne rămâne decât să ne trezim şi să fim uniţi! Pentru România! Fac apel către politicienii din prima linie să se trezească la realitate şi să înţeleagă că lupta lor acerbă pune într-un pericol iminent drepturile românilor! Ar fi de neiertat!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!