Liberalii argeşeni critică dur guvernarea PSD

La începutul weekend-ului trecut, deputatul Dan Bica a susţinut la sediul organizaţiei municipale din urbea Basarabilor obişnuita conferinţă de presă lunară, alături de liderul local Cristian Mitrofan şi de vicepreşedintele Doru Georgescu. Parlamentarul s-a angajat să fie foarte prezent în zona de baştină şi a prezentat un amplu raport de activitate în forul suprem legislativ al ţării. Aşa cum era de aşteptat, aşa-zisa revoluţie fiscală implementată de actuala guvernare a fost ţinta predilectă a criticilor: "PNL s-a pronunţat ferm contra OUG produsă de Guvernul Tudose în 8 noiembrie şi a depus deja o sesizare la Avocatul Poporului în acest sens. De asemenea, vom sprijini toate mişcările de protest iniţiate împotriva modificărilor aduse Codului fiscal, pentru că noi constatăm că PSD şi-a trădat alegătorii şi şi-a pierdut legitimitatea guvernării în momentul în care a adoptat măsuri contra intereselor cetăţenilor. De aceea, considerăm că trebuie să evacueze Palatul Victoria, şi cu cât o va face mai repede, cu atât va fi mai bine pentru ţară, deoarece nu se vor produce efectele dezastruoase anticipate după ultimele măsuri economice negândite pe care le-a adoptat. Menţinerea PSD la conducerea ţării reprezintă un pericol, deoarece iroseşte sistematic şansele de bunăstare ale majorităţii populaţiei. Creşterea economică atât de clamată de guvernanţi nu este una sănătoasă, deoarece se bazează strict pe consum, şi nu pe o producţie reală. Toată această bulibăşeală de la guvernare s-a iscat deoarece Liviu Dragnea n-a putut ocupa fotoliul de premier şi nu poate renunţa la ideea de a nu face dumnealui toate jocurile. Aceasta este explicaţia pentru care şi-a dat jos propriul guvern prin moţiunea de cenzură depusă de PSD, fapt nemaiîntâlnit în analele politicii respectabile. Iar comportamentul premierului demis, Sorin Grindeanu, care s-a lăsat recent cumpărat cu o funcţie foarte bine plătită şi care a afişat public o atitudine umil-recunoscătoare faţă de Liviu Dragnea şi Mihai Tudose, mai bine mă abţin s-o calific... Cert este faptul că PSD, prin Dragnea, Grindeanu, Tudose şi alţi factori de decizie la nivel înalt, este o grupare toxică pentru ţara şi poporul nostru!... Conştientizăm faptul că la ora actuală noi, PNL, nu avem numărul de voturi necesar în Parlamentul României pentru a înlătura de la putere Guvernarea PSD-ALDE şi tocmai de aceea lansăm un apel de solidaritate la toate spiritele lucide, pentru ca împreună să încercăm stoparea debandadei economice spre care ne îndreptăm, care va duce destul de repede la o nouă criză", a spus deputatul Dănuţ Bica. Acesta s-a declarat mulţumit că în întâlnirea cu Organizaţia Oamenilor de Afaceri desfăşurată la Piteşti înaintea conferinţei de presă identificase multe puncte de vedere comune ale acestora cu cele ale partidului şi apelase şi la cifre alarmante oferite de statisticile oficiale pentru a-şi demonstra afirmaţiile potrivit cărora economia noastră s-ar îndrepta spre un dezastru cert.

Vicepreşedintele Doru Georgescu a fost destul de succint în declaraţii: "Din punctul meu de vedere, la ora actuală România este neguvernată, cetăţenii sunt decepţionaţi de felul în care suntem conduşi, deoarece a dispărut speranţa de mai bine. Am constatat că şi cei care aveau simpatii pentru guvernarea instalată după ultimele alegeri parlamentare sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă în ultimul timp. Ne îndreptăm spre haos şi mă întreb dacă nu cumva ar fi cazul să luăm în calcul şi varianta unor alegeri anticipate..."

Liderul local Cristian Mitrofan a ţinut şi a reuşit să încheie întâlnirea cu veşti ceva mai liniştitoare, anunţând că, de curând, Subcomisia de Educaţie şi Cercetare a PNL Argeş şi-a finalizat structura de conducere: fostul inspector general şcolar Florin Gardin a fost ales preşedinte, iar prof. Marius Moisescu, din Curtea de Argeş, vicepreşedinte. "Sperăm ca şi în cadrul Organizaţiei Judeţene a Femeilor Liberale să avem reprezentarea pe care o merită oraşul nostru!", a concluzionat Mitrofan.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!