Mesajul europarlamentarului PPU-sl, Maria Grapini: Uniţi pentru România!

 Dragi români,

Mesajul meu pentru dumneavoastră este unul concis şi direct. Este, evident, din inimă, aşa cum simt întotdeauna, atunci când mă adresez românilor, oriunde ar trăi aceştia, în ţară sau dincolo de graniţele ei. Vă mulţumesc pentru încrederea acordată, muncesc în Parlamentul European, pentru România şi pentru români, pentru valorile noastre, pentru tradiţiile noastre, pentru numele nostru!

La 159 de ani de la decizia istorică luată de Alexandru Ioan Cuza, într-un moment special - Anul Centenarului, sper ca ţara noastră să se unească întru Unire, şi de 24 ianuarie, dar şi după. Românii trebuie să înţeleagă că sentimentul apartenenţei la acest neam şi la această istorie este unul sfânt, ce merită sărbătorit de-a pururea, nu doar la aniversări. Alexandru Ioan Cuza a fost un unionist convins, unii politicieni ai vremii nu-i urmează întotdeauna exemplul, noi, însă, da! Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră înţelegeţi importanţa consensului civic, ştiţi cât bine face ţării o imagine unitară, de pace socială, de înţelegere, dar mai ales de muncă în folosul neamului de care aparţii.

Sper, ca şi dumneavoastră, să vină ziua în care România să aibă oameni de stat, personalităţi politice care ştiu să-şi accepte demn, deopotrivă, victoriile şi înfrângerile, politicieni de clasă, aşa cum i-a avut cu 159 de ani în urmă. Dacă nu i-ar fi avut, Unirea de la 24 ianuarie nu s-ar fi produs!

Alexandru Ioan Cuza s-a bătut pentru reforma electorală, pentru reforma învăţământului, pentru adoptarea primei Constituţii, pentru dezvoltarea României moderne. Noi suntem obligaţi de istorie să continuăm această muncă deloc uşoară, deloc imposibilă însă. Mi-aş dori să avem şi noi o adevărată reformă electorală, astfel încât cetăţenii să poată alege din listele propuse de partide doar candidaţii în care au încredere. Un astfel de vot mixt pe listă ar încuraja cetăţenii să iasă la vot şi ar genera candidaţi cu suport popular mult mai mare.

Europa nu traversează cele mai fericite momente, democraţiile din lumea întreagă se clatină, sub suflul diverselor interese, România este inclusă în tot acest context defavorabil, însă nu avem voie să ne plecăm capetele în faţa nimănui!

Lupta pentru dreptate a fost o caracteristică a acestui neam, sacrificiul pentru UNITATE a fost, deseori, suprem. Să nu ne dezamăgim înaintaşii! Hai să dăm mână cu mână, pentru o Românie frumoasă, unită, stabilă şi puternică!

La mulţi ani, dragi români!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It