Gabriela Zoană solicită PE să aplice aceeaşi unitate de măsură pentru toate statele europene

Eurodeputatul român Gabriela Zoană a avut zilele trecute o declaraţie politică în plenul Parlamentului European prin care a solicitat aplicarea aceleiaşi unităţi de măsură pentru toate statele europene, fie că acestea sunt din Estul sau din Vestul Europei. "Vă voi vorbi astăzi doar despre un sentiment pe care îl trăim noi, românii. Nu voi vorbi despre contraargumentele românilor în ceea ce priveşte Raportul MCV şi nici despre modul discreţionar în care aţi votat Rezoluţia referitoare la România, în contextul în care Jandarmeria Franceză a avut un comportament mult mai dur faţă de protestatari, însă Parlamentul European nu a sancţionat şi această ţară, aşa cum a sancţionat ţara mea. Sentimentul poporului român este acela că suntem nedreptăţiţi de prevederile Raportului MCV. Acest sentiment de nedreptate va rămâne multă vreme de acum înainte în sufletul românilor", a declarat eurodeputatul român în plenara Parlamentului European. "Identitatea românească şi mândria de a fi român vor atinge apogeul pe 1 Decembrie. România va celebra Centenarul Marii Uniri, 100 de ani de la momentul în care am fost recunoscuţi ca o singură naţiune de către Europa şi întreaga lume. În contrast, românii simt că Europa de acum îi nedreptăţeşte, nu vrea să înţelegă resorturile acţiunilor interne şi nu îi doreşte ca şi parteneri cu drepturi egale în marea familie europeană. Românii vor sărbători Centenarul având în suflet afirmaţiile nefondate din cuprinsul Raportului MCV. Vă solicit să aplicaţi aceeaşi unitate de măsură pentru toate statele europene, fie că acestea sunt din Estul sau din Vestul Europei", a concluzionat Gabriela Zoană în cadrul declaraţiei politice. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!