Liberalii au cinstit memoria Regelui Mihai

Miercuri, un grup de reprezentanţi ai PNL Curtea de Argeş a fost prezent la slujba de comemorare a fostului suveran al României, Mihai I, la împlinirea unui an de la trecerea sa la cele veşnice. Ceremonia religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi ÎPS Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei, trimis de Patriarhie. Alături de Cristian Mitrofan, preşedintele organizaţiei municipale, s-au regăsit colegii Marius Moisescu, Liviu Nicolae, Adelina Şorici, liderul judeţean, fostul deputat Adrian Miuţescu, Robert Badea, Claudiu Toteanu şi mulţi alţii. După cum se ştie, în mod tradiţional, liberalii au fost sprijinitori ai monarhiei şi nu pierd ocazia de a-şi arăta respectul faţă de istoria României, din care ultimul nostru rege, obligat să semneze actul de abdicare de la 30 decembrie 1947, face parte integrantă. La parastasul regelui au participat şi sute de argeşeni, care au aşteptat cu răbdare să se încheie rugăciunea membrilor Casei Regale la mormintele monarhului Mihai şi a soţiei sale Ana, din necropolă, pentru a depune câte o floare în semn de respect pentru acest mare patriot. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!