Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 18 aprilie 2024 03:32

Eurodeputatul Gabriela Zoană: "Klaus Iohannis dezbină România!"

"Klaus Iohannis demonstrează că de 4 ani nu ştie ce înseamnă a fi preşedintele ţării. A fi ales preşedintele României este una, a şti ce să faci în funcţia de preşedinte este alta, iar Klaus Iohannis demonstrează cu vârf şi îndesat că de 4 ani nu ştie ce înseamnă a fi preşedintele ţării. Am înţeles astăzi, din discursul său, că va amâna din nou procedura remanierii Guvernului. Nu ar trebui să ne mire nimic. De 4 ani acest om stă în fruntea ţării, în înţelesul propriu al verbului <<a sta>>, singurele lui <<realizări>> fiind desele plecări în străinătate, pe care le savurează cu exuberanţa unui turist, sau desele deplasări în interes personal în ţară, la schi, sau în străinătate, în locaţii exotice. Dacă acest om a amânat timp de 4 ani de zile exercitarea propriei funcţii, cum oare putem avea pretenţia ca el, în <<doar>> o lună de zile să dea curs solicitării remanierii unor membri ai Guvernului?

Klaus Iohannis demonstrează singur, prin această nouă amânare, ineficienţa exercitării atribuţiilor funcţiei şi caracterul tipic al omului mânat de interese proprii. Klaus Iohannis este singurul actor politic care blochează în acest moment marile proiecte de infrastructură din România, prin refuzul numirii noilor miniştri. Klaus Iohannis este singurul politician care divizează societatea românească, aşa cum a făcut-o în toţi aceşti 4 ani!", a declarat europarlamentarul Gabriela Zoană.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.