Sondaj CURS: PSD scade, dar PNL nu creşte!

Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) a dat publicităţii cel mai nou sondaj - de tip Omnibus (noiembrie-decembrie). Sondajul a fost realizat în perioada 24 noiembrie-9 decembrie pe un eşantion naţional de 1.067 persoane la domiciliul repondenţilor. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, PSD-ul continuă să domine scena politică, cu 33%, urmat la mare distanţă de PNL, cu 20%, de ALDE şi Pro România, cu câte 9% şi de USR, cu 7%. Cu cifre relativ egale sunt UDMR - cu 6%, Mişcarea România Împreună (între timp, Dacian Cioloş a anunţat că numele noului sau partid său este PLUS, proiectul MRÎ fiind abandonat din cauza "tergiversărilor justiţiei") şi PMP, cu 5%.
Pentru prima dată de la alegerile parlamentare, PSD se confruntă cu o scădere semnificativă. Intenţia de vot pentru social-democraţi a scăzut cu patru procente în doar două luni, după ce anterior reuşise să se menţină la cote înalte cu pierderi minime. În aprilie, PSD era la 39%, în iunie la 37%, în septembrie tot la 37%, însă în noiembrie a alunecat la 33%. Liberalii îşi continuă descreşterea într-un ritm lent... dar sigur. Dacă în mai, aveau 25%, în iulie au scăzut la 24%, iar în septembrie au ajuns la 22%. În noiembrie, PNL a căzut la pragul psihologic de 20%. ALDE staţionează la 9% şi se consolidează. Dacă în cercetările de tip Omnibus din mai şi iunie, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu era cotat cu 8%, în septembrie s-a atins cota de 9%, pe care o păstrează şi acum.
Pro România, partidul înfiinţat şi condus de Victor Ponta, în aprilie era cotat cu doar 3%, dar în iunie a atins pragul de 5%, pentru ca în septembrie să urce la 6%. În acest moment a ajuns la 9%, semn că este principalul beneficiar al problemelor care macină PSD-ul. USR-ul pare să plătească pentru mişcările haotice din ultima perioadă şi tensiunile interne. Dacă în luna aprilie era cotat la 6%, a urcat la 7% în iunie, iar în septembrie a atins cota de 8%. În noiembrie revin la 7%. Partidul lui Dacian Cioloş, care acum se numeşte PLUS (Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii), după ce aproape tot anul a defilat sub titulatura MRÎ (Mişcarea România Împreună) avea în aprilie 3%, în iunie 5% şi la fel şi în septembrie. Sfârşitul anului prinde MRÎ tot la pragul de 5%. Doar următoarea cercetare de la începului anului viitor va arăta dacă rebranduirea va prinde sau nu. PMP-ul se menţine peste pragul electoral, în timp ce UDMR înregistrează o uşoară creştere. De menţionat că procentele sunt din rândul celor 68% dintre subiecţii care au precizat o opţiune. Conform casetei tehnice, studiul s-a desfăşurat pe un eşantion naţional de 1.067 persoane, având o eroare statistică de +/- 3%, cu datele ponderate în funcţie de vârstă, la un nivel de încredere de 95%.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It