Declaraţie politică - "Fără investiţii, România rămâne campioana europeană a oamenilor morţi cu zile!"

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

România se menţine în continuare pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea infantilă, pentru că maternităţile de la noi reprezintă pericole publice pentru nou-născuţi. România conduce detaşat în topul european al deceselor produse ca urmare a accidentelor rutiere, pentru că drumurile ţării sunt adevărate capcane pentru conducătorii auto, iar autostrăzile se construiesc cu viteza melcului sau nu se construiesc deloc. România conduce şi în clasamentul deceselor evitabile produse în spitale din cauza stării precare în care se găsesc cele mai multe dintre acestea, a lipsei aparaturii tehnice moderne şi a penuriei de medicamente. România se situează pe primele locuri şi la numărul accidentelor de muncă stupide, cauzate de utilajele uzate fizic sau moral şi de lipsa banilor pentru înlocuirea acestora. Această stare de fapt ar fi de neacceptat în oricare dintre statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Din păcate, la noi guvernanţii o consideră normală!
De peste 7 ani, România înregistrează statistic o creştere economică semnificativă, care se situează printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Logica minimă şi bunul simţ ne spun că, într-un context economic favorabil, Guvernul ar fi trebuit să aloce banii necesari pentru modernizarea spitalelor, renovarea şcolilor şi construcţia de drumuri rapide, autostrăzi şi căi ferate moderne şi sigure pentru viaţa oamenilor. Acest lucru nu s-a întâmplat, deşi PSD, partidul care a condus ţara în ultimii 7 ani, a promis constant construcţia a mii de kilometri de autostrăzi, construcţia sau modernizarea a mii de şcoli şi grădiniţe sau construcţia, reabilitarea şi dotarea cu echipamente moderne a nu ştiu câte spitale la nivel naţional. Acum, când tragem linie, ce constatăm? Realizarea celor mai necesare autostrăzi, Piteşti-Sibiu, Iaşi-Târgu Mureş sau Piteşti-Craiova, a fost amânată constant, iar astăzi se găseşte tot în faza de dorinţă. Cele 8 spitale regionale făgăduite mai întâi s-au redus la 3, pentru ca în final să nu fie început niciunul. Din peste 2.500 de şcoli şi grădiniţe promise, abia dacă s-a dat cu var prin câteva sute, însă şi aceste realizări se datorează autorităţilor publice locale, nu guvernului. Căile ferate se deteriorează pe zi ce trece, iar gările, unele dintre ele monumente ale patrimoniului arhitectonic naţional, au ajuns, una câte una, adevărate ruine.

Stimaţi colegi,

Ştim că bugetul de stat a fost ciuruit prin deciziile economice eronate adoptate de către cele 3 guverne PSD-ALDE şi că, oricât s-ar strădui, cei care ne conduc nu mai au de unde să găsească nici măcar ceva mărunţiş pentru realizarea celor mai importante investiţii care sunt necesare României. Mai ştim că bugetul naţional a fost transformat în ultimii doi ani în puşculiţa domnului Dragnea, din care acesta, la negocierile din cadrul CEx-lui PSD, scoate sumele necesare pentru a cumpără bunăvoinţa baronilor locali, amânându-şi astfel debarcarea de la conducerea partidului. România se află astăzi în situaţia în care cele mai multe dintre investiţiile necesare în sănătate, educaţie, transporturi sau pentru modernizarea sistemelor de utilităţi publice ar putea să fie finanţate din sumele uriaşe pe care ni le pune la dispoziţie Uniunea Europeană, prin fondurile structurale aferente cadrului financiar multianual 2014-2020. Poate ne explică şi nouă conducătorii PSD şi ALDE de ce modernizarea României prin absorbţia fondurilor europene gratuite nu se află între priorităţile guvernării lor. Noi ştim că marii lideri ai celor două partide nu-şi trimit copiii la şcoli din România, ca să vadă cum arată pereţii, toaletele şi dotările acestora. Ştim de asemenea cum aceştia fug din ţară şi se tratează prin clinici cu ştaif din străinătate atunci când au probleme cu sănătatea. Rudele lor nu se internează în maternităţile ucigaşe din România, ci le preferă pe cele curate şi bine dotate din Occident. Ei merg cu girofarul şi până la supermarket, aşa că nu-i deranjează prea tare că pe Dealul Negru sau pe Valea Oltului viteza medie de deplasare este de maximum 40 km/h, iar săptămânal mor oameni nevinovaţi în accidente rutiere.
Nu voi cere şefilor PSD şi ALDE ceea ce ştiu că nu sunt nici capabili şi nici interesaţi să facă, adică să schimbe faţa României prin realizarea de investiţii. Ei au un singur obiectiv: albirea corupţilor prin amnistie şi graţiere. Chiar dacă am avut creştere economică şi am putea beneficia de peste 40 miliarde de euro pentru a finanţa investiţii din fonduri europene, atâta timp cât la Palatul Victoria se va menţine această guvernare, România va rămâne ţara în care oamenii mor cu zile pentru că nu au spitale, nu au şosele şi căi ferate, nu au nimic din ceea ce defineşte o ţară cu adevărat dezvoltată şi europeană. Vă mulţumesc!

Deputat PNL Dănuţ BICA

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It