Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 aprilie 2024 22:52

Rareş Bogdan: "Dacă n-am să revin într-un an la Curtea de Argeş, înseamnă că voi fi un europarlamentar RATAT!"

Aşa a răspuns capul de listă al candidaţilor liberali la alegerile europarlamentare din 26 mai unei întrebări din partea reprezentanţilor ziarului nostru în conferinţa de presă desfăşurată la Hotelul POSADA în 18 aprilie. Atunci, fostul jurnalist Rareş Bogdan, care s-a înscris decis pe calea politicii înalte, a fost întrebat dacă va repeta istoria actorului Mircea Diaconu, care a interpretat în viaţă cel mai prost rol de politician. Ales ca senator de Argeş, n-a dus vreun proiect anunţat la îndeplinire, mulţumindu-se cu supranumele de "senator al stânelor". Mai apoi a ajuns eurodeputat şi a anunţat alt proiect turistic, ce includea cele trei capitale medievale ale Ţării Româneşti - Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel şi Târgovişte - dar a fost deranjat de interesul argeşenilor ce voiau să ştie dacă-l mânase la Bruxelles şi altceva decât indemnizaţia şi pensia babană pe care urma să le primească în euro. Răspunsul dumnealui a fost că "i se fâlfâie" de cei interesaţi de banii săi şi, drept dovadă, de atunci a evitat să mai ajungă la Curtea de Argeş! Răspunsul lui Rareş Bogdan a fost angajamentul din titlu şi precizarea: "N-am intrat în politică pentru un loc călduţ, căci îl aveam deja şi nici pentru o viaţă mai bună. Ceea ce vă pot asigura este că eu nu voi fi o conservă la Bruxelles şi că voi reveni aici anul viitor!" Acela a fost momentul potrivit pentru ca liderul liberalilor din Curtea de Argeş, Cristian Mitrofan, să-l invite pentru a sărbători victoria partidului în alegerile locale şi a sa în cursa pentru postul de primar al Oraşului Regal, de care Rareş Bogdan declarase că s-a îndrăgostit de la această primă vizită.

Un oraş viu, cu oameni dispuşi la dialog!

Aşa a caracterizat oaspetele vechea Cetate de Scaun a Basarabilor în conferinţa de presă la care a fost înconjurat de colega de pe lista de candidaţi, argeşeanca Sorina Marin, de lideri ai organizaţiei judeţene, în frunte cu fostul deputat Adrian Miuţescu, deputatul Dănuţ Bica, Gheorghe Alecsei, Eugen Nae şi locale, precum Cristian Mitrofan, Doru Georgescu sau prof. Marius Moisescu. Rareş Bogdan a mulţumit gazdelor pentru că i-au dat ocazia să cunoască locuri şi oameni minunaţi, s-a declarat încântat de monumentele de patrimoniu istoric din oraş şi din zonă - Mănăstirea Argeşului, Biserica Domnească, Cetatea lui Vlad Ţepeş de la Căpăţâneni - după ce a fost prezentat cât se poate de favorabil de gazda Cristian Mitrofan, care în numele colegilor şi-a exprimat satisfacţia că această vizită a început la Curtea de Argeş, oraş în care şi alţi politicieni de dreapta au avut succes în campaniile pornite de la noi, precum fostul preşedinte Emil Constantinescu, în 1996. Foarte relaxat, a creat din start prin atitudinea sa o atmosferă de dialog cu jurnaliştii prezenţi şi şi-a valorificat din plin capacităţile oratorice, cultura considerabilă şi logica în expunere care-i prefigurează o carieră politică de succes, în cazul în care va şti să ocolească numeroasele capcane ce i se vor planta în cale. Rareş Bogdan a spus că în această primă vizită la Curtea de Argeş s-a întâlnit cu istoria şi legenda, invocând momentul în care a aprins o lumânare la mormintele foştilor suverani ai ţării de la Mănăstirea Argeşului, loc mitic pentru orice creştin-ortodox practicant - aşa cum s-a prezentat. N-a uitat să invoce dinastia politică a Brătienilor, ctitori alături de regii noştri la modernizarea statului român şi nedumerirea că Argeşul "a rămas roşu" şi la aproape 30 ani de la prăbuşirea comunismului. Totodată, şi-a exprimat hotărârea de a pune umărul la îndeplinirea dorinţelor cetăţenilor, despre care spunea că i-ar fi cerut să-i scape de neocomunişti. Vorbitorul n-a pierdut ocazia de a face trimitere directă la înlocuirea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, cu Eugen Nicolicea, pe care l-a caracterizat drept ultraretrograd şi neobolşevic tipic, înfierând ceea ce a numit "asaltul toxic pesedist la statul de drept". Concluzia a fost aceea că PNL are datoria ca alături de preşedintele Klaus Iohannis să coalizeze forţele politice de dreapta şi să-i aducă alături pe cetăţenii ce-şi doresc o "Românie normală, civilizată, europeană" şi nu una pe modelul belarus, instituit de preşedintele Lukaşenko. Argumentele spre normalitate s-au constituit din necesitatea salvării patrimoniului istoric şi nu numai al Oraşului Regal şi al zonei - Gara Regală, Cula de la intrarea în Biserica Domnească, Cetatea lui Vlad Ţepeş, Transfăgărăşanul - afirmând că există şanse bine fundamentate pe sondaje externe care creditează PNL cu peste 25% din opţiunile de vot ale cetăţenilor şi la ceva peste 5 procente peste PSD.

Prezenţă numeroasă la întâlnirea de la C.C.A.

Sala de spectacole de la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", care a găzduit apoi întâlnirea cu argeşenii liberali, simpatizanţi sau cetăţeni cărora nu le este indiferentă viaţa comunităţii, s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea celor sosiţi la eveniment. Cristian Mitrofan s-a declarat plăcut surprins de acest fapt, spunând că nu-şi mai amintea o asemenea prezenţă din anul 1996, deşi ziua şi ora puteau fi considerate mai puţin potrivite. Faptul în sine era expresia interesului oamenilor pentru asemenea întâlniri. În sală s-au regăsit numeroşi colegi din organizaţia municipală, precum Mădălin Marinescu, dr. Jean Chefani sau Liviu Nicolae, dar şi vicepreşedintele organizaţiei judeţene, primarul Nicolae Barbu, alături de colegii de la Valea Iaşului, din Albeşti, Arefu sau din alte localităţi din zonă. Pe scenă, Mitrofan l-a invitat şi pe fostul primar Gheorghe Nicuţ (1996-2008), mentorul său politic, pe care l-a prezentat drept "omul care i-a bătut de i-a zvântat pe cei din PSD în trei campanii electorale!". Foarte emoţionat, acesta a evocat - la rându-i - anul 1996 şi lansarea Convenţiei Democratice la Primăria Municipală, transmiţându-i lui Rareş Bogdan cele mai bune urări de succes şi din partea fiicei sale, Elenina, care nu putuse ajunge la Curtea de Argeş în acea zi. Prezentarea "actorilor de pe scenă" a fost făcută inspirat de către Didi Dumitrescu, cel care, la fiecare îndemn de luptă pentru victoria asupra PSD, rostea cu glas mare "Să dea Dumnezeu!". Şi acestea n-au lipsit, indiferent de vorbitor - Adrian Miuţescu (liberal cu vechime din februarie 1990), deputatul Dănuţ Bica, sau Sorina Marin.

Încă o dată; Rareş Bogdan a făcut dovada calităţilor sale de bun mânuitor al cuvintelor, captivându-şi auditoriul prin speech-ul inspirat prin care a lăudat leagănul românismului de pe meleagurile argeşene, unde se vorbeşte una dintre cele mai curate limbi literare şi unde - după câte a văzut în trecerea fugară prin oraş - încă mai sunt numeroase chioşcuri de ziare, semn că oamenii mai citesc şi se informează, fapt probat şi din discuţiile purtate cu localnicii. "Avem obligaţia de a câştiga toate alegerile de-acum înainte!" - a fost obiectivul asumat de către toţi vorbitorii, care au mizat şi pe sentimentul patriotic nu numai prin imnul României, dar şi prin datoria de a readuce acasă cât mai mulţi dintre compatrioţii care şi-au căutat rostul vieţii în diaspora. Demn de remarcat ar fi faptul că toţi au dovedit logică în expunerile lor, insistând asupra categorisirii alianţei dintre PSD şi ALDE drept nocivă şi îndemnând cetăţenii să voteze DA la referendumul ce se va desfăşura la 26 mai, pe care l-a lansat preşedintele Iohannis pentru îndepărtarea penalilor din funcţii publice. S-a insistat şi pe intenţia de a se modifica legile justiţiei pentru a-i scăpa pe penali de puşcărie, exemplificându-se cu recursurile compensatorii prin care au fost eliberaţi înainte de vreme mii de puşcăriaşi cu caziere grele, care acum pun în pericol siguranţa cetăţenilor cinstiţi. În final, Rareş Bogdan s-a angajat cu drapelul tricolor în mână să-i reprezinte demn pe compatrioţi în Parlamentul European şi a fost aplaudat de toţi cei prezenţi, fie că erau locuitori ai municipiului sau ai comunelor din apropiere. Întâlnirea de la C.C.A., care începuse cu imnul României, s-a încheiat cu cel al PNL.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.