Virgil Baciu s-a declarat dezamăgit de ALDE: "A fost greşeala vieţii mele să sprijin nişte oameni care s-au dovedit a fi neserioşi!"

Primarul din Corbi a făcut această declaraţie cu sinceritatea care îl caracterizează şi tăria omului de caracter ce-şi asumă greşelile: "Am fost total dezamăgit de oamenii de acolo, după ce mai trăisem asemenea experienţe şi cu liberalii. La alegerile parlamentare din 2016, exasperat de gafele făcute de conducerea PNL, am decis să sprijin ALDE, crezând că vor aprecia gestul şi vor ajuta comunitatea pe care o conduc. Pentru că ţin să precizez: n-am cerut ceva pentru mine! Ca să n-o mai lungesc, la rezultatele obţinute de organizaţia judeţeană a ALDE, cu toată modestia, cred că am avut şi eu ceva merite, inclusiv în faptul că acest partid a câştigat atunci un mandat de parlamentar de Argeş. Ei au făcut actuala coaliţie de guvernare, dar s-au dovedit apoi a fi neserioşi. Eu vin din mediul de afaceri şi, acolo, de multe ori este de ajuns să baţi palma ca să parafezi o înţelegere pe care partenerii se străduiesc s-o respecte, ca să-şi păstreze bonitatea. În politică s-a dovedit de prea multe ori că nu este aşa. Personal sunt dezamăgit de clasa politică actuală şi deocamdată prefer să rămân independent. Sunt în postura celui care analizează oportunităţile şi proiectele posibile, dar nu mă voi grăbi să ader la vreunul decât după o matură chibzuinţă", a declarat primarul din Corbi, pe care mulţi îl vor alături, dar numai în roluri secundare! Şi asta doar pentru că şi-a dovedit capacitatea de a duce la bun sfârşit proiectele pe care şi le asumă, spre deosebire de "guriştii politici", care dau impresia că ar putea fi excelenţi teoreticieni, dar nimic mai mult...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It