Cum s-a votat în străinătate

Peste 300.000 de români din Diaspora au votat până sîmbătă seara, la ora 18.25. Votul a decurs în condiţii civilizate, fără incidente, iar mulţi români din străinătate au remarcat rapiditatea procesului. La alegerile prezidenţiale, cetăţenii români aflaţi în străinătate au avut la dispoziţie trei zile pentru a-şi exercita dreptul de vot: vineri, 22 noiembrie, între orele 12.00-21.00; sâmbătă, 23 noiembrie, între orele 07.00-21.00 şi duminică, 24 noiembrie, între orele 07.00-21.00. A existat posibilitatea de prelungire a votării până la ora 23.59 pentru alegătorii care se aflau la sediul secţiei de votare la ora 21.00, precum şi pentru cei care se aflau la rând în afara sediului secţiei de votare. În străinătate au fost organizate 838 de secţii de votare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It