Iliescu nu mai e preşedinte de onoare nici pe site-ul PSD!

Întrebat, într-o conferinţă de presă, cum se raportează ca actual preşedinte al PSD la fostul lider al partidului Ion Iliescu, Ciolacu a răspuns: "Face parte din trecutul acestui partid, iar eu nu pot să fiu ipocrit să spun că nu există acest trecut". Ciolacu a menţionat că ultima discuţie pe care a avut-o cu Iliescu a fost una telefonică, de ziua acestuia. În februarie, Ion Iliescu figura pe site-ul PSD ca preşedinte de onoare al partidului. "Eu, din câte ştiu, nu mai este preşedinte de onoare al PSD...", a declarat Ciolacu la vremea respectivă. Când un reporter i-a atras atenţia asupra faptului că Iliescu încă apare pe site, Marcel Ciolacu a declarat: "Nu ştiu, nu e o prioritate a mea domnul Iliescu, dacă e preşedinte de onoare, care îi e statutul, credeţi-mă!".

"Ion Iliescu a reprezentat un simbol pentru PSD, pentru România şi pentru democraţie", a spus Ciolacu precizând că a folosit timpul trecut pentru că Iliescu s-a retras din viaţa politică. Ultima apariţie publică a lui Ion Iliescu a fost în martie 2017, când s-a prezentat la Parchetul General, fiind citat de procurori în Dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii. De asemenea, Iliescu a fost trimis în judecată şi în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, tot pentru infracţiuni contra umanităţii. La alegerile din 2019, fostul preşedinte al PSD a votat cu urna mobilă. În ultimii ani, el a fost spitalizat de câteva ori, ultima dată în iunie 2019. La începutul lunii aprilie, a fost operat de "ericardită lichidiană - tamponadă cardiacă", la Institutul "C.C. Iliescu" din capitală. Fostul preşedinte a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris, în 2007. Deşi nu a mai avut apariţii publice, Ion Iliescu a mai avut reacţii în spaţiul public, ultima dintre ele fiind în 30 decembrie 2019. Atunci, el a reacţionat faţă de decizia Guvernului de desfiinţare a Institutului Revoluţiei Române, condus de el. El declara pentru Mediafax că este "o porcărie inadmisibilă" şi că nu înţelege motivaţia demersului. Tot în decembrie 2019, Iliescu a reacţionat pe blogul său, după ce Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman şi trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Revoluţiei, a fost lovit de protestatari cu o cârjă la Troiţa de la Universitate, unde venise să depună o coroană de flori. Ion Iliescu a comentat atunci că unul dintre sloganurile Revoluţiei a fost "Fără violenţă!", adăugând că lucrurile întâmplate arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It