Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 16 octombrie 2021 21:14

Deputatul Mircia Chelaru, discurs emoționant la împreunarea capului cu trupul domnitorului Mihai Viteazul

Anul trecut, o știre de mare importanță făcea înconjurul social-media, și anume că după 419 ani de la uciderea domnitorului, trupul lui Mihai Viteazul a fost descoperit de starețul Teoctist de la Mănăstirea Plăviceni, în județul Teleorman, pe malul Oltului. În acest context, în urmă cu aproximativ o săptămână a avut loc slujba de împreunare a capului cu trupul domnitorului Mihai Voievod Viteazul. Evenimentul istoric s-a desfășurat la Mânăstirea Plăviceni, marcând 420 de ani (9 august 1601 – 9 august 2021) de la uciderea mișelească a marelui domnitor, la Câmpia Turzii. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, la care au asistat aproape 100 de oameni.
Invitat special a fost generalul Mircia Chelaru, deputat de Argeș, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. Pe parcursul ceremoniei, deputatul a purtat port popular și căciulă de tarabostes, în semn de respect față de istoria națională și de originile dacice ale poporului român. Generalul este cunoscut drept unul dintre promotorii istoriei neamului, fiind cel care i-a dăruit tradiționala căciulă dacică și primarului Gentea, cu prilejul unui eveniment organizat recent la Pitești.
"Dincolo de acest moment este o trăire peste puterile noastre de înțeles. 420 de ani în care acest erou a murit prin trădare. Este un simbol al jertfei și când ne este greu, când repere nu mai avem, ne întoarcem către bornele de stabilitate, de demnitate, de frumusețe, pentru că suntem prăpădiți și ai nimănui. Cântăm, vorbim, mândri că suntem români, vorbim despre demnitate, despre frumusețe, când trăim într-o lume a indemnității, a urâțeniei și a urii! Ne paște peste tot dezbinarea, separarea în fals, de aceea ne întoarcem la Mihai Voievod Viteazul nu ca la un mormânt, o cruce sau un cap, ci ca la o fântână cu apă sfințită. Pentru noi cei care, iată, de 9 ani lângă părintele stareț am început să facem tradiție, să facem să se vrea, să se știe, pentru că asta e pohta ce-a pohtit, să fim toți în același punct, nu să fim fiecare pe legea lui, căci el este lege, așa cum scrie acolo, dar într-o lege a bunătății și a dreptății. Ne întoarcem la Mihai Voievod Viteazul dintr-o necesitate vitală, biologică a neamului nostru. Oameni buni, un venetic, un bastard italian și cu un neamț au hotărât asasinarea celuia care era numit și recunoscut de papă drept rex daciae restitutor daciae, dar în același timp, în cancelaria de la Viena i se spunea în fiecare colț și în fiecare urzeală, dacul cel rău, dacul cel potrivnic, pentru că el voia binele neamului său, așa cum a jeluit mămucăi sale... Câți dintre cei care ne conduc nu s-au dat cu dușmanul?! Ne întoarcem la bornă pentru a învăța încă o dată ceea ce n-ar mai trebui să facem vreodată. Un pâlc de oameni se adună aici, puternici prin ruga lor înălțătoare care pleacă din sufletele fierbinți pentru definiția fiecăruia dintre noi, pentru ceea ce suntem fiecare în parte, unul identitar cu sine, dar la un loc suntem puternici. El a spus asta! Ne întoarcem lângă trup. În 2013 am dezvelit acest cap și atunci am spus: <<când capul se va uni cu trupul e vremea să se unească în întregul său țara mamă și tot poporul său credincios și tot poporul să se întoarcă la buna și dreapta rânduială, să ieșim din vălmășia aceasta fără de sfârșit, unde nici noi înșine nu ne mai găsim cărarea către casă>>. Noi vrem să-l sfințim, dar el este deja un sfânt, erou și martir al neamului românesc", a fost discursul susținut de către gen. (r) prof. dr. deputat Mircia Chelaru, răsplătit cu ropote de aplauze ale celor prezenți la evenimentul de mare însemnătate istorică.
Istoria oficială ne spunea că Mihai Viteazul a fost decapitat în anul 1601. Apoi capul i-a fost dus la Mânăstirea Dealu de la Târgoviște, iar despre trup se credea că a dispărut. De fapt, au fost găsite niște oseminte de către călugării de la Plăviceni, dar a durat ceva timp până ce importanța acestei descoperiri a fost confirmată științific. Starețul Mânăstirii Plăviceni, părintele Teoctist Moldovanu, a intuit că osemintele îi aparțin marelui voievod, pornind de la câteva date certe: mânăstirea a fost ctitorită de Doamna Stanca – văduva lui Mihai Viteazu iar hramul mânăstirii este al Arhanghelului Mihail. Dar cel mai direct indiciu era faptul că din trupul descoperit lipseau capul și mâinile – ceea ce corespunde mărturiilor istorice privind modul cum a fost ucis și mutilat Mihai Viteazu, în anul 1601.

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.