Primarii sunt revoltaţi de atitudinea ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în ceea ce priveşte bugetul pe care urmează să-l primească de la guvern. Începând cu edilii de comune până
După ce spre sfârşitul lunii februarie a fost prezent în muncipiul Basarabilor europarlamentarul Marian Jean Marinescu la o întâlnire cu alegătorii, marţi, la conferinţa de presă organizată la
Trezorierul PSD a fost pus sub urmărire penală de către DNA pentru delapidare şi utilizarea subvenţiilor primite pentru campania electorală în alte scopuri decât cele destinate. Miercuri, deputatul
Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) a dat publicităţii cel mai nou sondaj - de tip Omnibus, realizat în perioada 12-25 martie 2019 pe un eşantion naţional de 1.067 persoane la
În ultimii 10 ani, fondurile alocate domeniului sănătăţii s-au mărit de aproape 10 ori, însă calitatea serviciilor medicale a scăzut direct proporţional cu această creştere a
Zilele trecute, liderul PNL Curtea de Argeş, Cristian Mitrofan, a făcut un anunţ criptic - în primă fază. Mai direct, a spus că dintre numeroşii candidaţi care bat la uşile formaţiunii pe care o
Cu câtva timp în urmă, atunci când liberalii din Curtea de Argeş au declanşat campania de strângere a acestor semnături, liderul organizaţiei, Cristian Mitrofan, ne spunea că au ca target un număr
Sâmbătă s-a desfăşurat la Bucureşti festivitatea de lansare a candidaţilor liberali la alegerile europarlamentare. Din lista acestora fac parte cinci actuali eurodeputaţi, doi primari în funcţie şi
Fostul consilier local liberal din mandatul 2004-2008 şi apoi judeţean în cel următor, concitadinul Gheorghe (Gelu) Maria, se pregăteşte să se mute cu familia la Braşov. Proiectul este unul mai
Vineri, după ce soarele a poleit în culorile primăverii Oraşul Regal, la sediul PNL de pe strada Negru Vodă s-au adunat cei mai vrednici dintre cavalerii înrolaţi sub culorile galben-albastre