Nicolae Nedelcu sprijină campania "Ajută şi tu": provoc întreg Consiliul Local, suntem aleşii comunităţii şi trebuie să ne implicăm!

În cadrul campaniei "Ajută şi tu", lansată de Trustul Media ARGEŞ EXPRES împreună cu Asociaţia О MASĂ APROAPELUI DE LÂNGĂ TINE LA NEVOIE, argeşenii sunt provocaţi să participe la construirea singurei cantine sociale din municipiul nostru. Invitatul special al emisiunii radiofonice de joi, "Matinal Expres" a fost Nicolae Nedelcu, unul dintre cei mai activi consilieri din legislativul municipal. 

"Sunt consilier local din 27 mai 2013, iar în aproape un an şi trei luni de zile m-am implicat în foarte multe acţiuni, pe care le-am dus la bun sfârşit, pentru că mie nu-mi place să încep o activitate şi s-o abandonez. De exemplu, împreună cu domnul Călin Constantin am reuşit să introduc un motocar pe ruta Valea Sasului, necesar pentru copiii care veneau la şcoală de la o distanţă de 4 sau 5 km, indiferent dacă ploua sau ningea şi era frig, până la staţia de autobuz, ca să poată să ajungă la cursuri. I-am ajutat introducând acest motocar cu câte trei curse pe zi. De asemenea, pentru bătrânii care vin duminica la biserică le-am introdus un motocar care îi ia la ora 8 de la Valea Sasului şi îi aduce acasă la ora 11:30 acasă. O altă implicare a mea se poate observa la grădiniţa Valea Sasului, care este construită de 50 de ani şi nimeni nu s-a ocupat s-o modernizeze, deşi avea şi mai are foarte multe defecţiuni. În sala de clasă a copiilor, în hol şi în cancelarie, plus în baie era un dezastru. M-am implicat personal şi, împreună cu primarul Nicolae Diaconu şi directorul Colegiului Naţional Vlaicu Vodă, Ştefana Florea am obţinut alocarea sumei de 1,2 miliarde lei vechi pentru modernizarea acestei grădiniţe, care astăzi arată mult mai bine decât multe grădiniţe. Acum, copiii vin cu mare drag să-şi desfăşoare activitatea. Dacă anul trecut aveam în jur de 12-13 copii, acum avem peste 20! O altă implicare a mea a fost în reparaţiile pe care le-am făcut pe strada Victoriei, de la podul Valea lui Gan şi până la Şcoala Valea Sasului, întrucât strada era plină de gropi şi şanţuri în care maşinile îşi prăpădeau roţile. Eu l-am rugat pe directorul SPGC, Ioan Ghiţă, să vină şi să repare această stradă. De asemenea, m-am implicat în reparaţia staţiei de motocar de la Valea Sasului, care era deteriorată şi motocarele nu puteau să oprească, dar şi în modernizarea cimitirului Eroilor, care a fost lăsat în paragină. Am obţinut toate aprobările şi, începând de luni, voi demara lucrările de modernizare, care vreau să fie finalizate până pe 25 octombrie, de Ziua Forţelor Armate. Referitor la campania "Ajută şi tu" nu doar că vreau să mă implic, dar consider că ar trebui să facem asta cu toţii pentru că vine în ajutorul multor persoane cu probleme, tocmai de aceea n-o să nominalizez vreo  persoană, ci întreg Consiliul Local. Nu trebuie să ne mai ascundem după degete, pentru că suntem aleşii comunităţii noastre şi trebuie să ne implicăm cu toţii în această campanie", a declarat Nicolae Nedelcu.