Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 07:43

Costel Nicolae sprijină campania „Ajută şi tu”: succesul înseamnă a dărui!

 

În cadrul campaniei "Ajută şi tu", lansată de Trustul Media ARGEŞ EXPRES împreună cu Asociaţia О MASĂ APROAPELUI DE LÂNGĂ TINE LA NEVOIE, argeşenii sunt provocaţi să participe la construirea singurei cantine sociale din municipiul nostru. Invitatul special al emisiunii radiofonice de luni, "Matinal Expres" a fost Costel Nicolae, directorul Fundaţiei Hand Room din Curtea de Argeş.

Scopul fundaţiei este iniţierea de proiecte şi programe prin care persoane cu dizabilităţi să-şi influenţeze viitorul şi să-şi construiască destinul. Fundaţia oferă grupului ţintă un reprezentant, stimulând dialogul civic şi solidaritatea, formând lideri şi grupuri de iniţiativă comunitare sau regionale pentru drepturile şi nevoile reale ale persoanelor cu dizabilităţi, acces la educaţie, formare profesională, angajare, dreptul la muncă în ateliere protejate şi la domiciliu.

Ne-am început activitatea din nou pentru anul şcolar 2014, iar copii urmează terapiile specifice în cadrul Centrului de Zi Marina, iar cei care fercventează cursurile Atelierul Protejat vin de asemenea cu drag acolo”, a declarat Costel Nicolae, directorul Fundaţiei Hand Room.

Încercăm să derulăm în continuare un mic proiect de incluziune socială, de pregătire profesională, pentru a-i plasa pe elevii noştri pe piaţa muncii şi de a le dezvolta abilităţile astfel încât să facă faţă unor eventuale locuri de muncă. Referitor la campania pe care aţi demarat-o cu siguranţă că voi participa. Pornind de la citatul „cei mai mulţi oameni se gândesc la succes”, iar cum succesul înseamnă a dărui, cred că cei mai mulţi argeşeni ar trebui să se alăture iniţiativei, să se gândeacă la cei de lângă ei şi să poată să facă ceea ce faceţi prin acest proiect minunat, de a-i asigura o masă caldă celui de lângă tine. Este binevenită şi acum această iniţiativă, deşi dacă era demarată mai demult avea timp să se dezvolte şi mai mulţi oameni nevoiaşi erau ajutaţi. Orice început e greu, însă această cantină trebuie să funcţioneze în parametrii pe care vi i-aţi propus şi să fie într-adevăr o şansă pentru cei singuri care au cu adevărat nevoie de spriin. Cred că deja primarul sau viceprimarul vor fi alături, aşadar aş putea să mai nominalizez alte persoane care participă la acţiuni caritabile indiferent de ocazie, care chiar dau o pâine unor oameni din comunitatea noastră. M-aş gândi la câţiva directori de instituţii din Curtea de Argeş, şi l-aş numi în primul rând pe fostul director Alexandru Nedelea, de la Borla Romcat, pe fermierul Dan Petrescu, după Cuza Vodă, cel care este un om de iniţiativă şi o a treia persoană, aş numi-o pe Daniela Diaconu, directorul Şcolii Speciale Marina”, a mai precizat Costel Nicolae.

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.