Teodora Tărciatu sprijină campania ”Ajută și tu”: este o datorie morală să împărțim din ceea ce avem cu cei mai puțin favorizați!

În cadrul campaniei "Ajută şi tu", lansată de Trustul Media ARGEŞ EXPRES împreună cu Asociaţia О MASĂ APROAPELUI DE LÂNGĂ TINE LA NEVOIE, argeşenii sunt provocaţi să participe la construirea singurei cantine sociale din municipiul nostru. Invitatul special al emisiunii radiofonice de marti, "Matinal Expres" a fost Teodora Tărciatu, directorul Grădiniței “Academia Piticilor “ din Curtea de Argeş.

Am aflat cu această ocazie că în noul an școlar grădinița are 275 de preșcolari, cu vțrste cuprinse între 3 și 6 ani, și că în afară de activitatea instructiv-educativă se dezvoltă și proiecte educaționale.

Unul de care eu sunt foarte mândră este Proiectul Internațional Eco-Școala, în care piticii de la academia Piticilor sunt primii ecologiști ai municipiului Curtea de Argeș. Este un proiect în care sunt implicate multe școli, colegii și grădinițe și ca semn că am fost recunoscuți am primit în anul școlar trecut steagul verde, ceea ce înseamnă că suntem declarați grădinița ecologistă”, a precizat Teodora Tărciatu. Aceasta a declarat referitor la campania demarată de Trustul nostru de presă că este o onoare să facă parte din acest proiect și răspunde cu un “da” răspicat provocării noastre. Consideră că este o datorie morală să împărțim din ceea ce avem cu cei mai puțin favorizați, aducand astfel un zâmbet pe chipul acestora, brăzdat de multă suferință și durere.

 

Aș vrea să provoc toate colegele mele de la grădinița Academia Piticilor de care sunt sigur că ar spune, ca și mine, un da acestei inițiative și am să dau numele celor din consiliul de administrație, ca să fie primele pe listă: doamnele Manuela Visaron, Alina Zmaranda, Corina Ghiță și Elena Neacșu“, a încheiat Teodora Tărciatu.