După două zile de meciuri aprinse, Cupa de Toamnă îşi premiază câştigătorii!
Sâmbătă, la ora 09.00 s-a dat startul la moderna bază sportivă de la Curtea de Argeş într-o nouă competiţie din calendarul Federaţiei Române de Tenis. Cupa de Toamnă la dublu este rezervată copiilor şi juniorilor cu vârste până la 16 ani şi este arbitrată de reputatul Iordache Giban, delegat de forul de specialitate. Sponsor principal al competiţiei este firma germană Dr. Oetker, alături de care se regăsesc alte nume grele: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, STEINEL ELECTRONIC S.R.L., EURO TEHNO GROUP, KARCHER, Anabbella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeş şi Consiliul Judeaţean. Promotor este firma Smart Corporation Group, iar partener media - Trustul Media ARGEŞ EXPRES. "S-au înscris circa 40 sportivi, se va juca în sistem 2/3 seturi cu maxi-tie-break la 10, în decisiv. La categoria 12 ani vom avea şi dublu mixt. Partidele se joacă pe terenurile în aer liber, începând cu ora 09.00, iar accesul - ca de obicei - este liber pentru iubitorii tenisului şi pentru susţinătorii sportivilor angrenaţi în competiţie", ne-a declarat preşedintele T.C. Curtea de Argeş, prof. Gheorghe Borţan, cel care se ocupă de problemele de organizare.
Vremea bună a permis desfăşurarea normală a partidelor sâmbătă, astfel că primii câştigători au fost premiaţi la sfârşitul zilei. La categoria 16 ani, băieţi, clasamentul final a fost următorul: 1) Mihai Ciungu şi Andrei Ciobanu - două victorii; 2) Dragoş Oana şi Răzvan Gligor - o victorie; 3) Rareş Sandu şi Andrei Bălan - zero victorii. La fete, 14 ani, au câştigat turneul Alice Abraham şi Liliana Rogojinoiu (două victorii), urmate de perechea Elena Cîrstea/Ariana Constantin (o victorie) şi Diana Arman şi Diana Ion (zero victorii).
La categoria 12 ani, duminică, turneul se afla în faza finalelor, care urmau să se joace la fete între perechile Elena Neacşu/Laura Ghinoiu şi Ioana Ştefan/Daria Anghel, iar la băieţi, între Liviu Popîrlan/Alexandru Istrate şi Constantin Radu/Dan Vîlceanu. La această categorie, în proba de mixt se jucau duminică abia sferturile, astfel că vom reveni cu amănunte.
Categoria 10 ani, fete, a oferit surpriza eliminării premature a perechii cotate drept favorita nr. 1, astfel că în finală urmau să se întâlnească Briana Vîlceanu/Deea Măceşanu şi Samira Rusei/Elena Diana Holdiş. La băieţi se anunţa o finală aprig disputată între perechile Eric Niţă/Denis Duţă şi Ştefan Bădiţă/Albert Dumitru. Vom reveni cu rezultatele finale.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!