Basarabi Curtea de Argeş - AS Poiana Lacului 0-3 (0-1)

Sâmbătă, de la ora 16.00, echipa locală de fotbal a evoluat pe Stadionul Municipal, în faţa unor tribune aproape goale, în partida cu AS Poiana Lacului, ce se afla înaintea jocului de la Curtea de Argeş pe locul al doilea al clasamentului. Cu Vali Năstase (43 ani) şi Ionuţ Murineanu (34 ani) în mare formă, deşi au vârste respectabile, oaspeţii au preluat iniţiativa din primele minute şi au atacat în valuri poarta lui Avramescu. Presiunea a fost concretizată încă din prima repriză, atunci când au marcat după o greşeală în lanţ a apărării noastre, la o centrare de pe stânga, unul dintre atacanţii adverşi reuşind să înscrie cu capul din careu, pe colţul scurt al porţii goalkeeper-ului nostru. Basarabii au încercat să dea o replică susţinută şi au ratat cea mai mare ocazie a jocului prin Coacă, acesta nereuşind să găsească spaţiul porţii adverse, şutul său din unghi nefiind urmărit de vreun coechipier. După pauză, Basarabii s-au aruncat în atac, dar oaspeţii au rezolvat cu calm situaţiile de gol, Năstase dovedindu-şi clasa şi la vârsta pe care nu o arată pe terenul de fotbal. În aceste condiţii, golul doi a venit după o lovitură de pedeapsă acordată de centralul câmpulungean Săndel Dorobanţu, la un fault clar al apărătorilor noştri. Chiar dacă au făcut trei modificări, Basarabii nu s-au regăsit, ba mai mult, au primit şi golul trei după o fază prelungită de atac a oaspeţilor. Pe final, spiritele s-au inflamat după o gafă a asistentului Marius Stroe, care a ridicat aiurea fanionul şi a semnalizat o poziţie de ofsaid când Basarabii se aflau în poziţie clară de a marca golul de onoare. A fost, per total, o victorie meritată a celor de la Poiana Lacului, care au speculat "la sânge" inexactităţile echipei noastre. De remarcat spiritul de fair-play al preşedintelui Octavian Tiriachiu, cel care a recunoscut superioritatea oaspeţilor şi le-a urat succes pe mai departe în campionat, concluzionând că sâmbătă echipa pe care o conduce nu s-a regăsit şi a făcut un joc slab. În etapa următoare, Basarabii vor juca în deplasare cu liderul campionatului, Unirea Bascov, care a umilit în această rundă, în deplasare, pe Real Bradu, cu 18-0.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!