Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 09:47

AFC Hermannstadt a pierdut şefia clasamentului, Călăraşiul e noul lider!

Desfăşurare de evenimente mai puţin aşteptată în Liga a II-a, în etapa cu numărul 21, ultima a anului: sibienii au suferit un semieşec dureros în meciul cu Afumaţi, de pe teren propriu, în timp ce Dunărea Călăraşi s-a impus dubios de uşor la Mioveni. Şi asta după ce în prima repriză oamenii lui Alexa nu suflaseră în faţa lui Ayza&comp., care au intrat la pauză în avantaj, graţie reuşitei lui Florescu. Apoi, în repriza secundă, într-o jumătate de oră, oaspeţii au marcat de trei ori prin Pană, Mezu şi Valentin Alexandru şi au stabilit scorul final.

FC Argeş aborda cu destule probleme meciul cu ASU Poli Timişoara, însă antrenorul principal Augustin Eduard spunea că băieţii săi vor juca la victorie. Şi chiar aşa a fost, pentru că alb-violeţii argeşeni i-au pus la respect pe omologii bănăţeni prin golurile marcate de Robert Grecu (min. 38) şi Vasile Buhăescu (min. 84). Din nou, FC Argeş a evoluat în inferioritate numerică, Andrei Nilă fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, în min. 59. Acest lucru nu-i deranjează însă pe alb-violeţi, care câştigă meciurile din ultimul timp deşi le-au terminat cu oameni în minus, motiv pentru galerie să-i ovaţioneze la scenă deschisă. De altfel, FC Argeş are un campionat bun, situându-se pe locul 7, cu 17 etape înainte de final. Iar cu 51 puncte puse în joc, au dreptul să viseze la locul 3, care asigură barajul, pentru că e greu de crezut că se mai pot clasa pe una din primele poziţii ce asigură promovarea directă în Liga I. 

Rezultatele etapei a XXI-a au fost acestea: CS Mioveni - Dunărea Călăraşi 1-3; CS Baloteşti - Sportul Snagov 1-0; Academica Clinceni - Olimpia Satu Mare 4-1; Metaloglobus Bucureşti - UTA Arad 0-0; Dacia Unirea Brăila - Ştiinţa Miroslava 1-4; ASA Târgu Mureş - Foresta Suceava 2-5; Ripensia Timişoara - Luceafărul Oradea 4-4; AFC Hermannstadt - CS Afumaţi 0-0; FC Argeş - ASU Politehnica Timişoara 2-0. Ieri, după închiderea ediţiei, s-a jucat ultimul meci din acest an la Liga a II-a, cel dintre Chindia Târgovişte şi Pandurii Târgu Jiu.

Clasament: 1. Dunărea Călăraşi 49 p; 2. AFC Hermannstadt 48 p; 3. Chindia Târgovişte 39 p; 4. CS Afumaţi 38 p; 5. ASU Politehnica Timişoara 36 p; 6. Academica Clinceni 35 p; 7. FC Argeş 34 p; 8. ASA Târgu Mureş 31 p; 9. CS Mioveni 27 p; 10. Sportul Snagov 26 p; 11. Ripensia Timişoara 25 p; 12. UTA Arad 25 p; 13. Ştiinţa Miroslava 22 p; 14. Luceafărul Oradea 21 p; 15. Metaloglobus Bucureşti 20 p; 16. CS Baloteşti 20 p; 17. Foresta Suceava 20 p; 18. Dacia Unirea Brăila 18 p; 19. Pandurii Târgu Jiu 18 p; 20. Olimpia Satu Mare 15 p.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.