Selgros Lublin - CSM Bucureşti 27-30 (13-15) 

Handbalistele de la CSM Bucureşti au reuşit, vineri, un succes logic în deplasarea de la Lublin (Polonia), contând pentru Grupa D a Ligii Campionilor. Partida nu a avut relevanţă pentru clasamentul grupei, polonezele aflându-se în afara calculelor pentru faza următoare a Ligii, însă jucătoarele antrenate de Kim Rasmussen şi-au respectat blazonul. Victoria s-a conturat în urma unui joc destul de economicos al campioanelor României, care au forţat atât cât trebuia pentru a-şi trece în cont victoria. Polonezele au condus chiar şi cu trei goluri în prima parte, scor 8-5, însă Gullden a făcut diferenţa în primele 30 minute. Până la pauză, echipa din capitală a egalat şi a trecut în avantaj de două goluri.

În partea a doua, polonezele au reuşit să egaleze, cu două goluri marcate în inferioritate (20-20), dar şi-a intrat în rol Aurelia Brădeanu. Aceasta a punctat de patru ori pentru CSM, care a rămas astfel în avantaj pe tabelă. În ultimele zece minute, trupa lui Kim Rasmussen s-a distanţat prima dată la patru goluri, 24-28 (min. 54), finalul fiind unul lipsit de emoţii. Pentru CSM Bucureşti au punctat: Gullden 8, Jorgensen 6, Brădeanu 4, Rodrigues 4, Fisker 4, Nan 2, Martin 1, Vetkova 1. Calificată încă de la partida anterioară în faza următoare, campioana României are o săptămână infernală. CSM va juca marţi derby-ul cu HCM Baia Mare, de la ora 19.30, iar vineri va încheia grupa din Champions League, cu Savehof, de la ora 18.00. Victoria este obligatorie pentru ca trupa lui Rasmussen să meargă în runda principală cu 5 puncte.

Pin It