European Summer Cups Girls: Rusia şi Slovacia au plecat la Budapesta!

Cea mai tare ediţie din toate cele patru găzduite până acum de Curtea de Argeş s-a încheiat vineri seara, după finala superbă dintre cele mai bune echipe care au jucat pe terenurile de la moderna bază de pe strada Barajului. Rusia şi-a onorat statutul de campioană europeană şi mondială de anul trecut, anunţându-şi intenţia de a-şi păstra poziţia şi în 2014, aspiraţie la care o îndreptăţeşte valoarea lotului, dovedită de victoriile fără drept de apel, cu 3-0, obţinute asupra Poloniei şi Slovaciei. Ca toate echipele mari, Rusia are mentalitate de învingător când intră în teren şi chiar o aroganţă de sorginte imperială, cu care echipierele ei îşi intimidează adversarele. Totodată, nu trebuie uitat nici rolul şansei, tradus prin accidentarea celei mai bune jucătoare poloneze, Wiktoria Kulik, miercuri, în partida cu Bulgaria. Joi dimineaţa, un control medical efectuat de dr. Stan, de la Spitalul Municipal, a confirmat recidiva unei ciupituri de menisc la piciorul stâng, care o obliga să se retragă din competiţie. Urmarea: Karolina Silwanowicz şi Daria Kuczer au fost spulberate de rusoaice într-un timp record în semifinală! Apoi, în finală, antrenorul slovac Rudolf Macko pare să fi greşit strategia de joc, fapt speculat prompt de omologa Oxana Mishukova. Totuşi, spre lauda lor, slovacele s-au luptat până la ultima picătură de energie, ieşind cu capul sus de pe teren, după o partidă care a durat circa 7 ore!

 

Festivitatea de premiere

Închiderea festivă a acestei a patra ediţii a Grupei C de calificare găzduită de Curtea de Argeş începând din 2011, s-a desfăşurat după ora 20.30, în prezenţa primelor 4 clasate, doarece celelalte plecaseră deja. Pe fond muzical, cu drapelul Tennis Europe în frunte, urmat de cele ale ţărilor participante, dar şi de oficialităţi şi arbitri, echipele au intrat pe teren în aplauzele spectatorilor. Sportivele şi antrenorii au primit diplome şi plachete extrem de elegante, îmbrăcate în catifea roşie, iar finalistele, în plus, şi cupe. Premierea oficiată de directorul turneului, Alex Schuster, de prof. Gheorghe Borţan, administratorul bazei sportive gazdă şi de directorul general Dr Oetker România, Ioan Cozma, a început cu Polonia şi a continuat cu Germania, Slovacia şi Rusia, al cărui imn a fost intonat în final. Reprezentantul principalului sponsor, firma germană, a rostit un cuvânt de mulţumire pentru sponsori şi organizatori, a felicitat echipele pentru spectacolul sportiv greu de uitat oferit în cele trei zile şi a urat mult succes naţionalelor de 16 ani ale Rusiei şi Slovaciei în turneul final care va debuta astăzi, la Budapesta. Este de altfel pentru prima dată după 4 ani când finala nu se mai dispută la Leysin, în Elveţia, deoarece conducerile de la Tennis Europe şi ITF par să fi adoptat o strategie de globalizare a tenisului de câmp juvenil.

 

Rusia-Slovacia 1-0

Cea mai lungă partidă de la această ediţie a fost extraordinară mai ales prin al doilea meci de simplu, în care s-au întâlnit Blinkova şi Mihalikova. Cele două au oferit un spectacol de înaltă clasă nu numai prin risipa de efort, dar şi prin realizările tehnice, care nu sunt la îndemâna multora dintre vedetele la zi ale tenisului mondial. Înainte de intrarea pe terenul central, rusoaicele - în echipament de culoare albă - au stat umăr la umăr, discutând destul de relaxate între ele şi trăgând cu ochiul la meciul pentru locul trei dintre Germania şi Polonia. Slovacele, înveşmântate în albastru, păreau ceva mai crispate, apăsate poate de miza partidei. Şi asta pentru că învingătorea avea să intre la Budapesta în prima urnă, urmând să întâlnească în primul tur o echipă mai slab cotată.

Spre uimirea multora, Rudolf Macko a trimis-o în teren pentru primul simplu pe Tamara Kupkova, pentru a-i da replica Annei Kalinskaya. Eleva sa a reuşit o prestaţie remarcabilă numai în primul set, încheiat cu scorul de 7-6(5). Căldura şi-a spus cuvântul decisiv în cel de-al doilea asupra puternicei slovace, dominate categoric de rusoaica mai puţin dotată fizic, dar mai experimentată. Kalinskaya avea, evident, un bagaj tehnic superior, de care a uzat inteligent şi a câştigat la pas, cu 6-1, după ce Kupkova a cerut ajutor medical pentru dureri la spate.

 

Blinkova aduce punctul victoriei!

 

Rusia conducea cu 1-0 şi urma s-o trimită în teren pe lidera echipei, Anna Blinkova împotriva Terezei Mihalikova. Meciul a fost de-a dreptul încrâncenat, cu schimburi lungi de mingi, alternat cu schimbări de direcţie, stopuri la fileu, passing-uri în lung de linie şi alte"fineţuri" tehnice, cu care jucătoarele au încercat şi uneori au şi reuşit să se surprindă. Setul a fost foarte echilibrat, iar diferenţa cea mai mare a fost de două game-uri în favoarea Mihalikovei, care a condus cu 5-3. Blinkova a revenit incredibil, reducând diferenţa şi, la scorul de 4-5 şi 30-40 pe servicul ei, a salvat mingea de set şi apoi setul, egalând la 6 şi trimiţându-l în tie-break. Acolo s-a dezlănţuit pur şi simplu, evoluând agresiv şi luând o serioasă opţiune psihică prin scorurile de 3-0 şi 4-1. Mihalikova nu s-a dat bătută şi, făcând un efort de autodepăşire, căci a fost frenetic susţinută de spectatorii care parcă i-au dat aripi, a redus handicapul iniţial pas cu pas până la un punct (3-4 şi apoi 4-5), egalând aproape incredibil la 6. Dar mai mult n-a putut, căci rusoaica s-a dovedit mai puternică şi a câştigat tie-break-ul cu 8-6, strângând din dinţi.

Setul doi a fost de-a dreptul dramatic, cu răsturnări de situaţie, din nou Tereza Mihalikova a condus cu 4-2, dar Anna Blinkova a revenit, silind-o să facă eforturi deosebite pentru a salva nu mai puţin de 5 mingi de set şi meci la 5-6, pentru a se ajunge la o nouă decizie obţinută la tie-break. Slovaca şi-a luat revanşa, conducând cu 3-0, cu 4-2 şi 6-4 şi a cîştigat până la urmă cu 7-4, egalând scorul la meci şi aducând lacrimi în ochii adversarei. Sfătuită corect de pe bancă, aceasta şi-a revenit rapid şi a pornit ca din puşcă în setul trei, în care a condus cu 2-0 şi 4-1, iar pe fondul epuizării fizice şi psihice a adversarei, a câştigat logic cu un sec 6-1. Astfel, echipa Blinkovei conducea cu 2-0 şi practic îşi asigurase primul loc, indiferent de rezultatul partidei de dublu!

 

Rusia - fără milă

Înainte de partida de dublu, spectatorii erau convinşi că aceasta va fi o formalitate, pentru că Rusia putea face doar figuraţie, întrucât îşi atinsese obiectivul de a se califica de pe primul loc şi, în plus, nu merita să rişte vreo accidentare. Antrenorul polonez Mikolaj Weymann se declara convins 100% că se vor juca doar câteva game-uri, după care una dintre echipe va abandona, lăsând loc liber festivităţii de premiere. Dar nu s-a întâmplat aşa, căci ambele echipe - spre lauda lor - au dat dovadă de fair play faţă de competiţie, spectatori şi faţă de ele însele. Oxana Mishukova le-a trimis în teren pe Ana Kalinskaya şi Alexandra Pospelova, iar Rudolf Macko pe Viktoria Kuzmova şi pe aproape epuizata Tereza Mihalikova. Aceasta a dovedit că nu-şi merită numai premiul de Miss Turneu, acordat de ziarul nostru, dar că are şi caracter, judecând după modul în care a evoluat în această a doua partidă a zilei pentru ea. Totuşi, mulţi spectatori l-au acuzat pe Macko de decizii eronate, motivând că Mihalikova o putea bate pe Kalinskaya în primul meci, aducând un punct Slovaciei, iar în al doilea putea trimite pe oricine să fie "carne de tun" pentru Blinkova. La 1-1, situaţia ar fi făcut dublul decisiv pentru câştigarea grupei, iar toţi considerau că tandemul slovac care-şi dovedise forţa în meciul decisiv cu Germania, beneficiind de o Mihalikova ceva mai odihnită, ar fi avut mai multe şanse de victorie. (Numai că, de pe margine nu s-a luat în calcul posibilitatea unor schimbări în planurile Oxanei Mishukova, aşa că antrenorul slovac poate fi absolvit de presupusa vină).

Rusoaicele au jucat relaxat, cu zâmbetul pe buze, în timp ce adversarele au dat impresia că o fac cu dinţii strânşi. Culmea: Kuzmova părea mai obosită decât Mihalikova, deşi stătuse până atunci în tribună! Mai mult, a dat tot timpul impresia de suficienţă şi plictiseală. În aceste condiţii, adversarele au defilat în primul set câştigat cu 6-3, iar în al doilea, deşi mai echilibrat - căci parcă se mai trezise la viaţă şi Kuzmova - s-a mers cap la cap până la 4-4. Atunci, Kalinskaya şi Pospelova "au apăsat pe accelerator", şi-au cîştigat serviciul şi apoi au realizat break-ul decisiv pe serviciul Kuzmovei, înscriind pe tabela de marcaj scorul final de 6-4.

 

"Te-re-za!" versus "Ra-si-ia!

Acesta a fost duelul galeriei în timpul meciului dintre Blinkova şi Mihalikova. Argeşenii s-au coalizat cu cel considerat mai slab şi nu neapărat cu Miss Turneu, ca să nu mai spunem despre faptul că panslavismul reînviat în ultimul timp le dă unora fiori chiar şi la 25 ani de când s-a spus că dictatura comunistă ar fi intrat definitiv în istorie. Dar, spre lauda lor, trebuie reţinut faptul că la finalul meciului au fost ovaţionate ambele jucătoare, aducându-le pe figuri zâmbetele fericite ale datoriei împlinite!

 

Topul jucătoarelor

Anna Blinkova s-a dovedit a fi - fără dubiu - cea mai bună jucătoare a ediţiei recent încheiate a grupei de calificare la turneul final din acest an jucate la Curtea de Argeş. Foarte puternică fizic şi mental şi-a dovedit capacitatea de a se adapta oricărei adversare şi de a nu se lăsa dominată de vreuna, imprimând jocului ritmul care-i convine. Spiritul de anticipaţie a mişcărilor adversarelor şi de aici bunul plasament, ca şi disciplina în joc şi în primul rând rezultatele, o recomandă pentru acest loc. La mică distanţă o secondează Tereza Mihalikova, căreia parcă i-a lipsit ceva la pregătirea fizică, păcătuind şi printr-o uşoară inconstanţă în unele momente. Ultima treaptă a podiumului este confiscată de Katharina Gerlach, nemţoaica foarte bărbătoasă în evoluţii, care a tras echipa după ea, remarcată nu numai prin serviciile puternice şi precise, ci mai ales prin spiritul războinic, de Walkirie, demonstrat în teren. Căci în afara lui pare foarte calmă, interiorizată, dar comunică uşor, afişând un zâmbet care-i luminează faţa şi care transformă băieţoiul care pare într-o fată ce-şi priveşte viitorul cu optimism robust. 

Şi, probabil despre toate aceste fete minunate, ca şi despre altele care n-au reuşit să ne atragă atenţia mai mult, pentru că n-au dovedit maturitatea elogiatelor, vom mai auzi lucruri frumoase, în plan sportiv.

 

"Mă tem până când intru în teren!"

Aceasta a fost declaraţia pe care ne-a dat-o Lena Rueffer înainte de meciul cu Daria Kulczer, pe care l-a cîştigat cu 6-0, 6-4 graţie forţei superioare de care dispune. Antrenorul german Dirk Dier a menajat-o vineri pe Gerlach, trimiţând-o în a doua partidă de simplu pe Ana Garbic s-o bată pe Karolina Silwanowicz, pentru ca echipa să prindă ultima treaptă a podiumului. Şi eleva sa a reuşit punctul necesar îndeplinirii obiectivului, dar nu i-a fost deloc uşor. Garbic a intrat greu în meci şi a pierdut primul set cu 2-6, după care şi-a trecut în cont următoarele două, cu 7-5 şi 6-3. În partida de dublu, tandemul polonez a realizat punctul de onoare, câştigând ambele seturi cu un simetric 6-4.

 

 

România, pe locul V!

Echipa noastră a mai căzut un loc faţă de ediţia precedentă. Amărăciunea firească este oarecum estompată de revanşa asupra Bulgariei, care "ne-a luat faţa" anul trecut. Mihaela Buzărnescu s-a ţinut de promisiune şi a reuşit un 3-0 în faţa echipei din ţara vecină. Numai că trebuie să fim corecţi şi să spunem că am învins o echipă decimată de probleme medicale. Miercuri, Petia Arshinkova a acuzat o tahicardie în partida cu Moldova şi n-a mai fost folosită. Elisabeth Danailova nu i-a rezistat Georgiei Crăciun decât 5 game-uri. Partida s-a încheiat prin abandonul bulgăroaicei la scorul de 3-2 pentru româncă, din cauza unor dureri pe care le-a resimţit la coloana vertebrală. Imediat după ce a adus primul punct echipei sale, Georgia a plecat la un turneu care se desfăşoară în această săptămână la Arad.

Meciul dintre Ioana Mincă şi Zinovia Vaneva a fost mult mai greu. Jucătoarea noastră a avut probleme mari în primul set din cauza lipsei de încredere în forţele proprii şi a inconstaţei în joc, pierzând cu 5-7. Dar apoi a fructificat inteligent problemele adversarei cu căldura şi, după ce a început să-i intre primul serviciu, a câştigat următoarele două seturi cu 6-1 şi 6-0. Dublul s-a încheiat după un singur game câştigat de bulgăroaice, care au abandonat. România şi-a trecut în cont o victorie cu 3-0, dar fără glorie, trebuie să recunoaştem!... Vom reveni cu amănunte din culise şi cu concluziile asupra turneului în ediţia viitoare a ziarului nostru.

 

 

 

Pin It