„Uriașii” de la Corbii de Piatră
Corbii de Argeș nu și-au făcut un renume din lunga și bogata lor istorie (aproape complet necunoscută publicului larg), ci din ansamblul rupestru din satul Jgheaburi (Mănăstirea Corbii de Piatră), redus la obiectiv turistic care dă bine în poză și sursă de fantasmagorii ridicole.
Dacă localitatea Corbi a avut un neobosit animator cultural și promotor, acesta a fost regretatul dascăl Ion N. Andreescu. Prin intermediul a ceea ce a rămas în urma sa vom aborda o problemă controversată - urmele de uriași din localitate.
Întâi avem mărturia descoperirii unor oase în „Monografia Comunei Corbi din Județul Argeș” (Andreescu, Urecheanu, 1971): „În anul 1902 când s-a modernizat drumul Jgheabului în dreptul Bisericii din Stâncă - s-au găsit schelete de oameni cu asemănări ale omului primitiv - Oasele picioarelor aveau lungimi uriașe - de peste 1,20 m (fluerul piciorului) cum spun sătenii - din spusele bătrânului Vasile Ciculescu și Săvescu - din cătunul Jgheaburi”.
Informația poate fi preluată doar cu titlul de inventar: eventualii martori sunt morți demult, iar dacă s-a păstrat ceva, locația depozitării nu se cunoaște. Foarte probabil, dacă ar exista un fir de apucat, s-ar reedita scenariul „Cimitirului uriașilor” din Scăieni (Buzău) - investigația a invalidat informațiile, dar șandramaua construită de mass-media a rămas de neclintit.
Însă la Corbi există și un „uriaș” palpabil: cel din curtea răposatei Maria Vlădescu, cunoscută ca Mama Uța. Descoperitor? Nimeni altul decât profesorul Andreescu, cel care-l va și populariza pentru prima dată în „Magazin” (26.XI.1983): „Temeinicia acestui adevăr o constituie şi descoperirea despre care se cer detalii, acel hominid de talie mare pe care l-am numit «Uriaşul». În mijlocul pantei abrupte a dealului bisericii rupestre din sud-estul satului Jghiaburi, comuna Corbi, judeţul Argeş, se vede trupul unui om gigant, culcat, aşezat pe partea dreaptă, cu mâna dreaptă îndoită din cot, pe lângă cap şi braţul cu mâna stângă întinsă pe lângă corp. Că este vorba despre un om se vede clar după forma corpului şi a membrelor: ambele mâini şi piciorul stâng întins, iar piciorul drept nu se vede. Privindu-l cu atenţie, sub corpul său se văd porţiuni rămase din pasta pietrificată cu care a fost învăluit acest hominid după îmbălsămare. Hominidul din stânca de la Corbi este omul străvechi - Uriaşul - care a trăit cu sute şi mii de ani în urmă pe pământurile noastre. Acum această descoperire este în atenţia şi studiul câtorva cercetători, istorici, paleontologi, antropologi de prestigiu din ţara noastră”.
Scurtul articol era conceput pe sistemul promoțional al ridicării mingii la fileu: sub pretextul întrebării de la cititori, răspunde cine trebuie, prin ce-și propune să transmită. Din nefericire, materialul pus la dispoziție de Andreescu a apărut într-o formă arbitrar trunchiată, văduvind publicul de viziunea autorului: „Se impune o examinare urgentă din toate punctele de vedere a omului acesta şi luate măsuri de protecţie până la decuparea lui şi apoi aşezarea într-un muzeu. Nu poate fi vorba de o prelucrare umană sau sculptură a naturii - datorită timpului, vechimii, presiunii, corpul a suferit o întoarcere a articulaţiei sacrococcigiene - din care se vede clar: spina iliacă şi arcul pubelui cu cele 2 găuri obturate; deci e omul străvechi - «Uriaşul» - care a fost pregătit, îmbălsămat în ordinea cultului înmormântării. Se văd de asemenea părţi, pe marginea de jos a corpului, rămase din pasta de argilă pietrificată, cu care a fost învăluit; iar în deschiderea dinspre nord a stâncii pe fereastra de lângă capul omului - se vede clar înăuntru, un stâlp prelucrat de marmoră - care documentează că în adânc se află în continuare o încăpere, sau mai multe - cu prelucrări umane din vremea omului străvechi”.
Andreescu cel bătrân nu era doar un personaj cu idei, ci și un om de acțiune. A chemat oameni să facă cercetări și i-a contaminat cu entuziasmul său exemplar. Pe unii dintre ei i-am cunoscut la rândul nostru. S-au luat mostre cu ciocanul de geologie, s-au făcut analize petrografice. Din păcate, „uriașul” nu era ce părea a fi; altfel, nu mai era demult acolo. Este un simulacrum, un mimetolit uimitor; ochimetric pare a fi ceea ce nu este.
Dar povestea a rămas, alimentată de curiozitate și senzaționalism. Și bani dintr-un turism de nișă care-și propune să care doritorii pe urmele basmelor derulate prin intermediul mass-media. Măcar dacă scribălăii ăștia în pană de inspirație și-al lua partea leului…
Între timp, a apărut și o parte dintr-un „craniu”:
„În urmă cu mai bine de 20 de ani, din imensul bolovan s-a prăvălit pe iarba de la poale o bucată de piatră ce seamănă izbitor cu o porțiune dintr-un craniu uman. «Uitați, oameni buni, orbita ochiului și ochiul pietrificat», a explicat ginerele Mariei Vlădescu reporterilor Dracula, așezând cu grijă acea bucată rotundă de piatră, ceea ce se presupune a fi un glob ocular, în așa-zisa orbită. «Dacă pământul a fost populat vreodată cu uriași, atunci acesta din curtea noastră e cu siguranță unul dintre ei», a precizat bărbatul, mândru că a făcut o descoperire ce duce la elucidarea misterului”. (Victoria Enescu)
V-am povestit cum s-a construit din (aproape) nimic o legendă urbană. Cu uriaș sau mai degrabă fără, curtea acelei familii din Corbi, cu poarta și ușa larg deschisă de femeia care continuă tradiția de ospitalitate a mamei sale, este o minune în sine. Am văzut-o prima dată când eram copil, am revăzut-o de mai multe ori cu aceeași plăcere. Pare proiecția în miniatură a unui tărâm ireal - cuvintele sunt prea seci pentru a descrie ceea ce ochii văd și sufletul simte.
