ION RODOŞ - PORTRET DE SUFLET, LA ANIVERSARE

Pe genunchii unei coline, izolată de freamătul satului Sboghiţeşti, se ridică, parcă spre a se propti de cer, casa meşterului Ion Rodoş, din lemn, pereţii sunt plini de sculpturi: linguri, cocoşi, icoane, vaze şi flori. Un templu al sufletului românesc, unde stau la taină dorul şi poezia lemnului. De la fereastră se văd munţii. Uneori veseli, alteori trişti. Tot aşa e şi meşterul. Atunci când şi-a cumpărat terenul, vânzătorul i-a spus meşterului că n-a crezut că, vreodată, cineva o să vrea bucata aceea de pământ. Greu de visat o casă pe ea! Locul prea abrupt. Ion Rodoş şi-a cărat casa felie cu felie până ce a aşezat-o în vârful colinei. La un gând distanţă de Dumnezeu. Pe casa flutura steagul României...

Ion Rodoş este omul care a învăţat lemnul să zboare, încă de pe când avea trei ani, de la tatăl şi bunicul lui. Şi uite că s-a prins meşteşugul de Ion al nostru, care, acum, la maturitatea lui profesională, a realizat un adevărat simbol al comunei unde locuieşte, cocoşul de munte din Nucşoara. Pentru el, lemnul are inimă. Şi, cum fiecare inimă bate în felul ei, bucăţile de lemn capătă ondulaţii mai abrupte sau mai line. Toate, însă, pline de viaţă. Fiecare, o poveste. Cu început, cuprins şi final. Este autorul celei mai mari linguri din lume. Lingura a fost realizată în 14 zile şi are 17,79 m lungime şi 1,50 m în cel mai lat punct (lungimea căuşului cu braţe) şi a fost ornată cu motive populare tradiţionale şi cu sigla oraşului Mioveni. Meşterul Ion Rodoş nu şi-a propus să realizeze numai cea mai mare lingură de lemn din lume, ci şi pe cea mai frumoasă. Recordul său l-a depăşit pe cel deţinut până acum de India, unde exista o lingură de lemn de 12,06 m lungime. Proiectul care a băgat lingura în Cartea Recordurilor s-a derulat între 22 mai şi 5 iunie 2013. Cei doi arbori (specia Tei) din care a fost obţinută lingura au fost o sponsorizare a S.C. Cerasus Avium. Primul exemplar, de 100 ani, cu un diametru de 78 cm, a fost folosit pentru realizarea căuşului, iar cel de-al doilea arbore a fost folosit pentru coada lingurii.

Este de baştină din comuna Pietroşani, Argeş, unde vede lumina zilei în anul 1956, pe 29 august, în familia Gheorghe şi Vasilica Rodoş, familie de obârşie transilvană, de undeva de pe lângă Sibiu, din localitatea Rod. Tatăl, Gheorghe, lucrător în lemn, sitar, meserie moştenită de la bătrânul său. Mama, Vasilica, meşter popular, creatoare de modele, cărora le dă viaţă prin frumoase ii, fote, macaturi, covoare ţesute în război. Bunicul din partea mamei, Nică Culea, dogar renumit, cu şcoală „de arte şi meserii” făcută la Bucureşti, primul de pe Valea Doamnei cu atestare în meserie. Cei doi bunici, meşteri în lemn, veterani de război, şi-au pus amprenta şi au adăugat experienţă la talentul nepotului, Ion al lui Rodoş, aşa că, după terminarea Şcolii primare şi gimnaziale în Pietroşani, face trei ani de Şcoală profesională la Colibaşi, în meseria strungar, apoi Liceul Silvic de la Brăneşti, obţinând diploma de pădurar. În ianuarie 1988 se căsătoreşte în Sboghiţeşti cu Elena Adela Chifor, având împreună trei copii: doi băieţi, sculptori şi ei, şi o fată, studentă la Facultatea de Istorie. Meşterul popular, artistul atestat Ion Rodoş, predă în prezent cursuri de sculptură copiilor din Mioveni, Nucşoara, Corbi. A lucrat un timp ca profesor la Şcoala Populară de Artă din Piteşti.

Am să spicuiesc câteva date din CV-ul pe care domnia sa mi l-a dat. La rubrica "Merite profesionale": "inovator şi creator de obiecte, modele, unelte şi scule necesare în arta sculpturii; executant, în regim unicat, a diverselor piese ce ţin de arta sculpturii; executant, în regim de serie mică, a diverselor modele şi piese ce ţin de arta mobilierului stil sculptat; meşter popular din februarie 2010, titlu şi atestat acordate de Consiliul Judeţean Argeş, creator al multiplelor piese de sculptură ce ţin de arta tradiţională românească şi în mod deosebit argeşeană, cele mai reprezentative fiind <<Cocoşul de munte de Nucşoara>> şi <<Pomul vieţii>>; membru al Clubului Iubitorilor de Cultură, condus de academicianul Gheorghe Păun; profesor la Şcoala de Arte şi Meserii din Piteşti, în domeniul sculpturii, clasele externe Nucşoara şi Domneşti, judeţul Argeş". Rubrica "Titluri, distincţii şi premii în domeniul artei tradiţionale" cuprinde atât de multe, încât mă rezum la a spune că a primit peste treizeci de premii, diplome, diplome de excelenţă şi alte distincţii. Datorită talentului, dragostei pentru artă, datorită pieselor de valoare ieşite din mâinile măiestre ale sculptorului Ion Rodoş, Ministerul Culturii, Ministerul Turismului, Muzeul Goleşti, Casa Creaţiei Argeş l-au trimis să reprezinte arta meşterilor populari români în Olanda, Belgia, Germania, Austria. A fost la Viena, Budapesta, Londra, în Islanda, unde i-a învăţat pe copii islandezi sculptură (un proiect al Ministerului Culturii).

Nea Ion a reprezentat Argeşul, alături de alţi păstrători ai tradiţiilor noastre, la Bruxelles, la Parlamentul European. A străbătut semeţ străzile capitalei Europei, într-un costum popular vechi de aproape 100 ani, mândru că a reuşit să le arate străinilor o părticică din Nucşoara lui dragă. La expoziţia menită să promoveze cultura, tradiţiile şi potenţialul turistic al Argeşului, Ion Rodoş a adus Cocoşul de munte de Nucşoara, creaţia lui şi mândria comunei sale. "Nu l-am plimbat degeaba până la Bruxelles. Am făcut-o cu folos, s-audă lumea şi de Nucşoara, poate trec şi străinii pe la noi că au ce vedea. O grămadă de locuri frumoase, prea puţin cunoscute. Eu pentru asta mă lupt, s-aduc cumva turiştii şi pe meleagurile noastre, să aibă şi ţăranul nostru cui vinde o bucată de caş şi o sticlă de lapte", spune meşterul de la Nucşoara. Îi ia vreo două ore să-ţi facă, în faţă, un Cocoş de munte de Nucşoara. Nu te lasă până n-asculţi măcar o poveste despre comuna lui, asta în timp ce despică lemnul în zeci de fâşii subţiri pe care, sub ochii tăi, le transformă în adevărate broderii pe coda semeaţă a Cocoşului de Nucşoara. A sculptat pe holurile Parlamentului European, fiind sărutat de preşedintele acestuia, Martin Schultz, care a cumpărat cu această ocazie şi obiecte sculptate de meşter, bând palincă din plosca lui Ion Rodoş. Meşterul popular este, printre altele, şi membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România, iar în anul 2012, la Craiova, a primit Trofeul şi Marele Premiu la Târgul Meşterilor Populari.

Privindu-l cum mânuieşte dalta deasupra unui ştergar cu motive tradiţionale şi ascultându-l cum vorbeşte, cu o modestie extraordinară, nici nu te gândeşti că omul din faţa ta este în sine o poveste. Pe care ar trebui s-o învăţăm pe de rost, fiindcă ea ţine de frumosul celei mai răspândite ocupaţii a neamului acesta bântuit de doruri, doine şi duioşie. Am scris aceste gânduri, acum la sfârşit de vară, când meşterul Ion Rodoş, un poet al lemnului şi prietenul meu de suflet, va trece al 63-lea pârleaz al vieţii. În lacrima destrămării sale pare asemenea florii de colţ din grădina sa care se simte ca în vârful munţilor, departe de gălăgia cotidianului. LA MULŢI ANI, meştere! Să-ţi fie dalta un vers ce ridică spre Înalt coloanele dorului nostru de Absolut!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

fShare

Tweet