Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 19 mai 2022 07:58

Ozenistul și ielele

Veganismul e o sectă și nu ajunge să-i cunoști adepții ei din auzite, trebuie să-i vezi producându-se pe acești evangheliști ai meniului verde crud. Ei nu se rezumă la o dietă de erbivore, ci încearcă insistent și agasant, prin diferite acrobații logice sau recursuri la afect, să te atragă în nebunia lor. Simplificând puțin lucrurile, este vorba despre oameni banali pe care doar o dambla inofensivă îi scoate cu ceva în evidență. Și tocmai de aceea, o împing cu fiecare ocazie. Pasionații de OZN-uri sunt aidoma în ținută și comportament; doar obiectul muncii diferă. Acum ceva vreme, un prieten vine cu o poveste nemaiauzită, aflată în Uber, de la șoferul căruia-i povestise chestii de-ale lui, cu OZN-uri. Una peste alta, aflase că în satul X din jud. Argeș se află un teren și o troiță, în mijlocul localității, unde vin ielele cu regularitate. Le văzuseră de nenumărate ori cei din familia uberistului. Asocierea mitologiei medievale cu fenomenele zburătoare neidentificate e de bonton în lumea ufologiei și doar outsiderii se pot mira că o așa-zisă știință de frontieră își extrage probatoriul din superstițiile unor epoci vetuste. Numai că despre iele se vorbește întotdeauna în legătură cu locuri pustii, surde (depărtate de așezările omenești), din motive evidente. Nimeni n-a auzit vreodată de iele în vatra satului. M-am lăsat îmbrobodit să mergem la fața locului, pentru că satul nu era departe, zona era frumoasă și nu era nimic de pierdut. Nici faptul că pe drum am aflat de la coleg că șoferul era dintr-o etnie conlocuitoarte nu a contat prea mult.

      Zis și făcut, ajungem, identificăm locul, identificăm troița („lângă pod și la șosea”) și începem să întrebăm din om în om. Previzibil, nimeni nu auzise nimic, nici de iele, nici de lumini dansante în acel loc. Apelăm la varianta de rezervă: sunăm omul. Care ba nu răspunde, ba i se întrerupe semnalul, ba ne spune în doi peri câteva nume de rude. Însă sub nicio formă n-a retractat nimic. Tot ce spusese era aievea - rudele lui au văzut acolo iele. În acest punct, experiența și-a spus cuvântul, indicând varianta de avarie: am hotărât să vorbim cu preotul satului. Nu cel nou, ăla bătrânu’, acum pensionar. Norocul a făcut să-l găsim repede și din vorbă-n vorbă să-l legăm cu un prieten comun: fostul său coleg de seminar era „preotul furtună”, Gheorghe Bărănescu de la Tutana. Apoi am aflat despre „martorii” noștri: o familie de rromi cunoscută în sat, dar nu tocmai de bine. Oameni care mai beau, oameni care mai fură, oameni care mai îndrugă verzi și uscate... Cel vândut ca principalul văzător de iele, era chior. Nu am priceput exact dacă doar de un ochi sau de ambii. Cert e că în acte se dădea orb de-a binelea, pentru pensia de handicap. Prietenul meu a încercat atunci să vorbească din nou la telefon cu „sursa”. Nu i-a mai răspuns. Toată această evoluție comică are o explicație psihologică banală. Văzând înflăcărarea pasagerului, șoferul a dorit să se umfle și el. Puțin, acolo. Și i-a livrat o poveste asamblată pe loc din elemente comune, familiare, prin urmare ușor de crezut. Neproblematice. Nu se aștepta să dea peste cineva care să-l ia în serios, ba chiar mai mult, să-i verifice spusele la fața locului. Dar tocmai peste unul de-ăsta a dat. Pus în fața faptului împlinit, nu-i rămânea decât s-o țină langa, sperând poate că am fi fost suficient de nepricepuți încât să nu-i găsim oamenii și totul să rămână în coadă de pește. N-a fost să fie. Nici pentru el gloria, nici pentru noi ielele...

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.