Fermierii afectaţi de secetă nu vor mai fi despăgubiţi!

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile este neconstituţională, în ansamblul său, a transmis CCR. Curtea a stabilit că actul normativ contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât conţine dispoziţii contradictorii care conduc la imposibilitatea de calificare a ajutorului de stat instituit ca fiind unul supus obligaţiei de notificare a Comisiei Europene sau ca fiind unul exceptat de la această obligaţie. De asemenea, Curtea a constatat că în procedura de adoptare a legii nu a fost solicitată fişa financiară de la Guvern, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie. Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It