Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 11 mai 2021 19:34

Tânără mămică din municipiu, omorâtă de Paște de o șoferiță care a părăsit locul accidentului

Un bebeluș de numai 7 luni a fost lăsat orfan de mămica lui în seara primei zile de Paște. Mihaela Z., o tânără în vârstă de 27 de ani, a fost găsită fără suflare pe strada Tarnița din Curtea de Argeș, în apropiere de casa părinților la care se afla în vizită împreună cu soțul său, fiind zi de Sărbătoare. Descoperirea trupului său inert, răpus în urma unor multiple și brutale traumatisme cauzate de o lovitură puternică de mașină, a fost făcută de vecini, aceștia alertând imediat autoritățile. Deși aflată încă în stare de inconștiență, din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale de a o salva, femeia a decedat. Trupul său a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei. Imediat, agenții din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș și Serviciului Rutier Argeș au demarat cercetările în vederea identificării persoanei care ar fi putut provoca accidentul și a stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul pentru luarea măsurilor legale care se impun. Inițial a fost suspectat un vecin de o vârstă apropiată cu cea a victimei, mașina acestuia figurând pe camerele de supraveghere din zonă chiar în intervalul în care se presupune că s-ar fi produs nenorocirea. Cu toate acestea, în urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, persoana care ar fi condus autoturismul a fost identificată ca fiind o femeie de 41 de ani, din municipiu. După administrarea probatoriului, femeia a fost reținută pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, pe baza de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine sa fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Vecinii tinerei decedate s-au arătat surprinși de misterioasa șoferiță despre care au declarat că nu o cunosc și nu au habar nici la cine ar fi fost în vizită pe strada lor, la acea oră târzie, comunitatea fiind una mică, unde mai toți se știu bine între ei... De altfel, semne de întrebare se pun și legat de moartea violentă de care a avut parte biata femeie, dovadă a unei viteze neadaptate pentru acea arteră unde abia este loc de circulație pe un singur sens...

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.