Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 25 septembrie 2021 21:32

Tâlhari din Dâmbovița reținuți în Curtea de Argeș

Ieri, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria orașului, au continuat cercetările într-un dosar penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată și au reținut 2 bărbați, unul în vârstă de 43 de ani și al doilea în vârstă de 31 de ani, ambii din județul Dâmbovița. Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii decembrie 2018, cei 2, împreună cu un alt individ, ar fi pătruns pe timp de noapte în locuința unei persoane din Curtea de Argeș, iar prin acte de violență, ar fi sustras 2.000 de euro, 1.000 de lei și aproximativ 500 de grame de bijuterii din aur. Tot în cursul zilei de ieri, cei doi hoți au fost conduși la sediul poliției, iar după administrarea probatoriului, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.