Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 20 octombrie 2021 16:04

„Din grijă pentru copii”, un proiect de protejare a micuților din România

Guvernul va adopta săptămâna viitoare prin ordonanță de urgență un program național suport „Din grijă pentru copii”. Florin Cîțu a precizat că acesta prevede acces la servicii psihologice gratuite acolo unde este nevoie, în contextul pandemiei. El a mai spus că România va avea un sistem informatic performant, cu programe pentru analizare, sortare, profilare și decriptare a materialelor online cu caracter abuziv.
„Țara noastră se numără printre primele din lume care vine cu soluții aplicate pentru copii, în contextul pandemiei. Lucrările comitetului pentru elaborarea programului național de suport pentru cei mici, <<Din grijă pentru copii>>, au fost finalizate iar O.U.G. urmează să fie adoptată de Guvern. Programul acordă o atenție specială sănătății psiho-emoționale a copiilor. Este cu atât mai important pentru că pandemia, restricțiile, izolarea, toate acestea i-au afectat pe cei mici iar efectele se pot întinde pe termen mediu și lung. Programul vine într-un moment mai mult decât potrivit. Copiii vor avea acces la servicii psihologice gratuite acolo unde este nevoie. Pe de altă parte, specialiștii și părinții vor putea accesa resurse pentru a gestiona nevoile psiho-emoționale ale micuților.
Venim și cu măsuri de creșterea a capacității de intervenție în cazurile de violență împotriva copiilor. Vom avea cele mai noi soluții de combatere a criminalității online împotriva lor. România va beneficia de un sistem informatic performant, cu programe pentru analizare, sortare, profilare și decriptare a materialelor online cu caracter abuziv. Tot mai mulți copii sunt familiarizați cu mediul online și trebuie protejați mereu, oriunde”, a spus Florin Cîțu.
Peste 48% dintre elevi și părinți s-au confruntat cu stări de anxietate, la care s-au adăugat adesea situații de agresivitate, tulburări emoționale, depresie, tulburări alimentare sau de somn, abuz sau neglijare, dependență de ecrane, fobii, (cyber) bullying, tentative de suicid sau consum de substanțe în timpul pandemiei de Covid-19.
Acestea sunt motivele pentru care Guvernul a inițiat programul „Din grijă pentru copii”, care prevede protejarea integrității psiho-emoționale a acestora, dezvoltarea unui mecanism de prevenire și intervenție multidisciplinară pentru situațiile de violență de natură fizică, sexuală și emoțională în cadrul familial, instituțional, comunitar și online. Programul va dura doi ani și va beneficia de un buget de aproape 6 milioane de euro.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.